Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, au salutat angajamentul Guvernului României de a nu continua reformele controversate din sistemul judiciar şi reluarea imediată a dialogului în cadrul MCV.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi, că formaţiunea sa propune, la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, revizuirea Constituţiei şi eliminarea ordonanţelor de urgenţă, cu excepţia situaţiilor de război şi calamităţi naturale.
Guvernul va adopta azi o ordonanță de urgență de modificare a legii alegerilor locale, cea mai importantă prevedere a actului normativ urmând a fi reintroducerea votului uninominal pentru alegerea președinților de Consilii Județene, a anunțat premierul Viorica Dăncilă.
Celebra Ordonanță 114/2018, care a stabilit ca de la 1 ianuarie 2019 salariul minim în domeniul construcțiilor să crească la 3000 de lei pe lună, periclitează multe proiecte cu finanțare europeană. Astfel, valoarea unui proiect derulat cu fonduri europene crește peste noapte.
Guvernul intenționează să adopte săptămâna viitoare, probabil chiar luni, Codul Administrativ prin ordonanță de urgență, au declarat surse guvernamentale pentru G4Media. Potrivit proiectului de OUG, obținut de G4Media, sunt păstrate majoritatea prevederilor controversate știute.