Prin decretul prezidențial din 16 martie, se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expira pe perioada stării de urgență, precizează Direcția Regim Permise de Conducere și Inmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Răzvan Ştefănescu, românul din Suedia care s-a făcut remarcat prin scandalul plăcuţelor de înmatriculare cu „M**ePSD” a decis să candideze, ca independent, pentru un loc de europarlamentar, la alegerile de anul viitor pentru Parlamentul European.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 a anunțat, marți, clasarea dosarului penal deschis pe numele lui Răzvan Ștefănescu, proprietarul mașinii cu numărul ”MUIEPSD”. În ordonanţa întocmită de procurorul de caz se arată că dosarul a fost clasat întrucât fapta nu există.
După de a susținut demersul, Inspectoratul General al Poliției Române critică Direcția Rutieră pentru modul eronat în care a realizat argumentarea juridică. Românul poate circula liniștit cu celălalt rând de plăcuțe.
Răzvan Ștefănescu, șoferul maşinii cu numerele de înmatriculare „M**EPSD” a anunțat că va depune plângere penală pentru că nu a fost lăsat să-şi ducă copilul într-un loc sigur, acesta însoţindu-l câteva ore la sediul Poliţiei Rutiere.