Senatorul Sorin Lavric (AUR) l-a omagiat, în plenul Senatului, și pe Mircea Vulcănescu, condamnat în 1948 pentru crime de război, după ce, săptămâna trecută, l-a omagiat pe legionarul Valeriu Gafencu.
O judecătoare de la Tribunalul Neamț, Carmen-Elena Chirilă, promovează, pe pagina ei de Facebook, grupul „Fără botniță, jos dictatura medicală”, apreciind că obligativitatea măștii se poate compara cu instituirea dictaturii lui Hitler. Soțul judecătoarei este și mai activ.
Jocul „Strategic Mind: Blitzkrieg”, dezvoltat de compania ucraineană Starni Games, le permite jucătorilor să preia comanda unei armate germane în timpul unui al Doilea Război Mondial virtual, unde Adolf Hitler celebrează triumful pe străzile Moscovei.
Ambasadorul Maltei în Finlanda şi-a dat demisia duminică după ce a comparat-o pe Angela Merkel cu Adolf Hitler, a declarat ministrul Afacerilor Externe din Malta într-un comunicat, citat de Reuters.
Dacă jignirea minorităților ar fi fost inclusă în programul de guvernare al PSD, ar fi fost singurul obiectiv realizat. De cinci ani, pesediștii nu văd decât naziști și trivializează suferința poporului evreu.