Fostul director al Spitalului ''Malaxa'', Florin Secureanu, a fost săltat, luni seara, de poliţişti, de la locuinţa sa, pentru a fi încarcerat în vederea executării a 3 ani şi 8 luni de închisoare.
Un fost colonel FSB a declarat că este foarte posibil ca Rusia să încerce o a doua ofensivă spre Kiev de pe teritoriul Belarusului.
Un soldat rus, condamnat pentru crimă în Rusia, a venit pe front, în speranța că va obține o reducere a pedepsei. Acesta a fost capturat de forțele ucrainene care i-au permis să sune acasă să-și anunțe familia.
Fostul consilier prezidențial al lui Volodimir Zelenski, Oleksii Arestovici spune că este foarte puțin probabil ca țara sa să câștige războiul cu Rusia, iar următoarele luni sunt decisive. Declarațiile vin după ce acesta a fost eliberat din funcție: "Acum pot vorbi liber".
Andrei Illarionov, un fost consilier al președintelui rus Vladimir Putin susține că pentru a contracara aprovizionarea prin România, ar putea fi dată în Bugeac, iar extinderea invaziei în Găgăuzia și Transnistria ar duce la schimbarea puterii din Republica Moldova.