Este un mesaj puternic, de solidaritate, al Uniunii Europene, semnal evident că Executivul european a înţeles nevoia de acţiune imediată în contextul crizei COVID -19 şi încearcă să redobândească încrederea statelor membre în proiectul european.
Artiştii independenţi din Austria sunt eligibili pentru a beneficia de plăţi lunare în valoare de 1.000 de euro, alocate pentru a-i proteja şi a le asigura mijloacele de subzistenţă pe durata actualei crize
IMM Invest, cel mai aşteptat program de finanţare de către firmele mici şi mijlocii din România are peste 28.000 de înregistrări în numai două zile de la relansare, conform datelor unui comunicat al Fondului de Garantare.
Comunitatea de afaceri europeană se confruntă cu o perioadă în care incertitudinea, dificultățile financiare și presiunea sunt în continuă creștere din cauza amenințărilor generate de pandemia de COVID-19.
Salvaţi Copiii România ia măsuri urgente de sprijinire a categoriilor sociale vulnerabile şi deschide un fond de urgenţă pentru spitale.