Când s-a născut Mihai Eminescu, de fapt? 15 ianuarie 1850 este data pe care o cunoaștem de când ne știm ca zi a venirii pe lume a marelui poet. De aceea, tot pe 15 ianuarie este sărbătorită și Ziua Culturii Naționale. Dar e posibil ca data reală să fie, totuși, alta?
De ce „botezul cailor” de Bobotează nu se face cu agheasmă? Apa sfințită de preoți este elementul principal al acestei sărbători, dar de puterile pe care credincioșii consideră că o are beneficiază nu doar oamenii, ci și animalele. Dar nu și în cazul bidiviilor, cum se crede.
De unde vine expresia „gerul Bobotezei”? Ziua de 6 ianuarie este, în mod tradițional, cea a Botezului Domnului. De regulă, la această dată, românii aveau parte deja de geruri de „înghețau pietrele”. Totuși, situația s-a mai schimbat în ultima perioadă. Care ar fi explicația?
Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, susține că a primit o solicitare pentru eliberarea unei adeverințe care să ateste că un sugar e sănătos, ca să poată fi botezat. Credeam că le-am văzut pe toate, spune medicul Sandra Alexiu.
Un preot îi ”jupoaie” de bani pe amărâții dintr-un sat: „Nu puteți veni la noi cu 300 de lei”, le-a spus acesta unor suceveni cărora le-a cerut peste 1.000 de lei pentru o slujbă de botez.