Timp de trei ore, cele două terenuri ale Rugby Club Grivița de pe „Parcul Copilului” au fost luate cu asalt de micuții sportivi, toți hotărâți să meargă pe urmele „Stejarilor”.
Este primul an în care competițiile organizate de AMRB se vor desfășura fără clasament pentru categoriile U8, U10 și U12. Același lucru ar urma să se întâmple de anul viitor și la categoria U14. Așa se joacă de ani de zile în toate țările cu tradiție în acest sport, tocmai pentru a încuraja copiii să vină la rugby și să se bucure de acest joc, dar și pentru a elimina presiunile asupra copiilor din partea antrenorilor și părinților.
Newsweek România este unul dintre partenerii constanți ai competițiilor pentru copii Foto: Mircea Horobeț
Pasiunea micilor rugby-ști n-a fost cu nimic mai prejos decât cea a marilor echipe care se confruntă acum la Cupa Mondială.
Fetele nu s-au lăsat mai prejos și au jucat cot la cot cu băieții, ba chiar au fost momente în care chiar i-au depășit. Și pentru că punctele nu au mai contat, atmosfera a fost mult mai relaxată, iar copii au simțit într-adevăr ce însemnă spiritul rugby-ului.
Toți copii au primit diplome și șepci din partea Albini Prassa – importatorul oficial al ceasurilor Tissot în România și s-au îndulcit cu baclavalele oferite de Yuksel, cel mai mare producător din România.
Complexul Multifuncțional Caraiman a asigurat asistența medicală petru cei mici prin Ambulanța Socială care a fost prezentă la teren.
Programul competiției a fost asigurat de neobositul Nicolae Șișiu de la departamentul Competiții din cadrul FRR.
Următoarea competiție de mini-rugby din Muntenia va fi organizată, sâmbătă la Brașov.
Cifrele turneului
Competiția organizată de Clubul RC Grivița în parteneriat cu Tissot, Centrul Multifuncțional Caraiman, Asociația Muncipală de Rugby București, Federația Română de Rugby și Asociația Viitorul prin Educație și Sport a adunat în total peste 500 de copii de la 17 cluburi.
Newsweek România și Sport Total FM au fost , ca de obicei, parteneri media.
Cluburi participante: Șoimii București, RC Grivița, Victoria Cumpăna, CSO Ovidiu Constanța, ACSO Viitorul Pantelimon, RC Cristian, CS Aurora Băicoi, RC Săcele, RC Brașov, RC Râșnov, CSS Ilfov, CSS Steaua, Dinamo - Șoimii.
Surprize pentru fanii rugby-ului din România
Cupa Mondială de rugby este în plină desfășurare, așa că atenția întregii lumi este îndreptată către acest sport. Și în România este un moment bun al promovării jocului cu balonul oval pentru atragerea copiilor către această disciplină.
„Baza rugby-ului sunt copii. Tissot și Albini Prassa susțin rugby-ul în România și vrem să fim alături de cei care zi de zi pregătesc viitorul acestui sport în țară. Fie la nivel profesionist, fie în ceea ce-i privește pe începători sau pe amatori. Clubul Grivița și stafful său reprezintă un pilon important al rugby-ului românesc și este important să sprijinim orice demers care poate susține dinamica și atmosfera create și menținute la această echipă”, a spus Ion Schiau, fondatorul Albini Prassa. El este inițiatorul mai multor proiecte care sprijină rugby-ul din România la nivel de copii, juniori și seniori.
„Cum am spus, Tissot și Albini Prassa încurajează inițiative la toate nivelurile. Iată de ce luna aceasta lansăm campania noastră <<Împreună pentru rugby>>. Tissot va putea fi astfel alături de copiii de la Grivița, dar va susține și reconstrucția clubului CSU Alba Iulia. Tot luna aceasta am început partenariatul nostru cu un proiect foarte ambițios la Gura Humorului, destinat unui club care participă în DNS (Divizia Națională de Seniori), proiect care, pe lângă alte meniri, are și un impact social important, datorită asociației <<Te aud România>>. Iar ca să continuăm povestea noastră cu rugby-ul românesc, după succesul ediției limitate "Tissot Stejarii", la sfârșitul lunii octombrie vom lansa ediția limitată Tissot "Stejarul de Aur". Federația Română de Rugby va fi singura federație sportivă românească pentru care un brand elvețian de ceasuri va realiza un model limitat. Inițiativa aceasta, precum și lansarea unor modele istorice de tricouri vintage- România 1919 și o altă surpriză pentru Crăciun- au ca scop sprijinirea acestui sport și susținerea dezvoltării lui în România”, a mai spus Ion Schiau.