Ultimul clip postat de presa de stat chineză cu Shuai Peng a provocat indignare: Ne credeți idioți?

DE Adrian Costin | Actualizat: 21.11.2021 - 11:12

În ultimele zile, presa de stat chineză a încercat să dovedească faptul că Shuai Peng este în afara oricărui pericol și a publicat, în acest sens, mai multe fotografii și materiale video cu sportiva, însă asta nu a dus la încetarea ideii că jucătoarea este dispărută.

SHARE

Shuai Peng, fost lider mondial WTA la dublu și câștigătoare de French Open și Wimbledon, este dispărută de mai bine de două săptămâni.

Dispariția s-a produs după ce, pe 2 noiembrie, a scris pe Weibo, o rețea socială din China, un mesaj prin care dezvăluia că a fost agresată sexual de un fost vicepremier chinez, Zhang Gaoli. La scurt timp, postarea a fost ștearsă, a fost banată utilizarea unor cuvinte cheie pe Weibo, printre care și tenis, iar sportiva a fost dată dispărută, ceea ce a dus la alertarea WTA și a oficialităților americane sau franceze.

În ultimul video publicat, care e, la fel nedatat, deci nu se poate demonstra că este de actualitate, Shuai Peng apare într-o sală de tenis, înaintea unei finale de juniori, alături de mai mulți oficiali.

Fanii tenisului au reacționat dur

Firesc, materialul video postat pe Twitter de Hu Xijin, jurnalist la publicația chineză Global Times, nu a adus liniștea celor îngrijorați de situația lui Shuai Peng, ba chiar din contră. Fanii tenisului din întreaga lume au reacționat dur, acuzând directă că imaginile reprezintă doar o diversiune.

”E politica voastră editorială să vă mințiți cititorii, sperând că sunt destul de proști să vă creadă?”, a fost o reacție.

”Chiar ne credeți idioți? Este uluitoare lipsa de respect pe care o aveți față de ai voștri cititori și față de Shuai Peng”, a transmis un fan.

Cu doar câteva ore înaintea apariției materialului video cu Shuai Peng pe terenul de tenis, același jurnalist al publicației de stat chineze postase un alt video, în care sportiva era la un restaurant.

WTA a reacționat după apariția clipului, prin vocea președintelui Steve Simon, care a ținut să-și arate reticența, conform Digisport. 

”Mă bucur că am văzut clipul distribuit de presa de stat din China, în care Peng Shuai apare la un restart în Beijing. Deși e un lucru pozitiv să o vedem, rămâne neclar dacă este liberă și poate lua decizii de una singură, fără constrângeri sau alte ingerențe. Numai acest clip video este insuficient.

Așa cum am spus de la început, rămân îngrijorat în privința sănătății și siguranței lui Peng Shuai, dar și de faptul că acuzațiile referitoare la agresiunea sexuală sunt cenzurate și ascunse sub preș. Am fost foarte clar legat de ceea ce trebuie să se întâmple și că relația noastră cu China se află acum la o răscruce”, a transmis Steve Simon.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te