Ultima strigare pentru EURO 2024: Românii vor fi cu sufletul lângă noi la meciul cu Belarus

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 07.10.2023 - 18:45
Echipa de fotbal a României va juca cu Belarus și Andorra fără spectatori Foto: INQUAM Photos/Alex Nicodim
Echipa de fotbal a României va juca cu Belarus și Andorra fără spectatori Foto: INQUAM Photos/Alex Nicodim

După şase meciuri disputate în preliminariile EURO 2024, naţionala României ocupă locul 2 în clasamentul Grupei I, cu 12 puncte, la 2 puncte distanţă de liderul Elveţia. Urmează partiele cu Belarus și Andorra care se vor juca fără spectatori.

SHARE

"Nu depindem de nimeni în afară de noi", le-a transmis selecţionerul Edward Iordănescu suporterilor echipei naţionale, sâmbătă, în ziua când a anunţat lotul pentru meciurile cu Belarus şi Andorra din preliminariile EURO 2024, informează site-ul Federaţiei Române de Fotbal.

"Abordăm această acţiune cu acelaşi spirit de luptă şi unitate pe care l-am consolidat. Parcurgem o perioadă extrem de condensată dintr-un program cu ritm încărcat, dar am reuşit împreună să demonstrăm că nimic nu e prea greu când toţi suntem concentraţi total la singurul obiectiv: calificarea la EURO 2024.

Ultima strigare pentru EURO 2024:  Românii vor fi cu sufletul lângă noi la meciul cu Belarus

În selecţie, respectăm în continuare principiile care ne-au confirmat performanţa. Am urmărit, am analizat şi am decis cu încredere deplină în tricolorii care constituie deja un nucleu cu rezultate bune pentru România", a afirmat Edward Iordănescu.

Citește și: UEFA reprimeşte Rusia în competiţii. Despre ce echipe de fotbal este vorba


"Ne-am câştigat prin dăruire şi sacrificii poziţia, am luptat şi nu depindem de nimeni în afară de noi! Suntem pe loc de calificare şi neînvinşi în grupă, dar să nu uităm cât de greu s-a obţinut fiecare punct, ce a însemnat fiecare secundă din această campanie!", a subliniat selecţionerul

"Trebuie să fim deplin conştienţi şi responsabili ACUM pentru ca nu cumva să ne iluzionăm că ne aşteaptă cineva cu 6 puncte în aceste zile! N-am primit nimic de-a gata, ne-am câştigat prezentul iar acum trebuie să ne câştigăm şi viitorul!

Aşa cum am obţinut totul în această campanie, în ciuda îndoielilor de început, în faţa unor adversari consideraţi mai valoroşi, trecând peste slăbiciunile noastre şi devenind mereu mai buni, aşa trebuie să jucăm şi acum: cu toată fiinţa, în fiecare secundă!", a adăugat el.

"Sunt convins că românii de pretutindeni vor fi cu sufletul lângă noi la meciul cu Belarus. Iar pe teren propriu, cu Andorra, vom fi şi mai puternici prin cei mai tineri suporteri din tribune. Pentru că ei sunt inima fotbalului iar noi avem responsabilitatea de a le oferi un model de performanţă şi de a le răsplăti dragostea cu bucurie", a mai afirmat Edward Iordănescu.

Prima reprezentativă întâlneşte Belarus în deplasare, la 12 octombrie, (ora 21:45, Stadion Szusza Ferenc din Budapesta) şi Andorra pe teren propriu, în 15 octombrie (ora 21:45, Arena Naţională din Bucureşti), în cadrul Grupei I a preliminariilor EURO 2024.

Ambele jocuri se vor disputa fără spectatori. La meciul cu Andorra, de pe teren propriu, va fi permis accesul gratuit copiilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani.

După şase meciuri disputate în preliminariile EURO 2024, naţionala României ocupă locul 2 în clasamentul Grupei I, cu 12 puncte, la 2 puncte distanţă de liderul Elveţia.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te