TENIS Marius Copil a fost învins în primul tur al calificărilor la Miami Open

Tenismanul român Marius Copil a fost învins de ecuadorianul Emilio Gomez, cu 6-3, 6-4, luni, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, dotat cu premii totale de 3.343.785 dolari.
Copil (30 ani, 220 ATP) s-a înclinat în faţa sud-americanului (29 ani, 168 ATP) după o oră şi 10 minute, în care a avut 5 aşi şi a comis 4 duble greşeli. Românul a condus în primul set cu 3-2, dar apoi a pierdut patru ghemuri la rând (3-6). În actul secund, Copil a condus cu 4-2, dar a urmat o nouă serie de patru ghemuri pierdute (4-6).
În 2010, la primul lor duel, în El Salvador (turneu futures), Gomez se impunea în optimi cu 6-2, 7-6 (5).
TENIS Trei românce, pe tabloul principal la Miami Open
Pentru evoluţia sa la Miami Open, Copil va primi un cec de 3.100 de dolari, informează Agerpres.
Pe tabloul principal de dublu al competiţiei din Florida se află şi Horia Tecău, care face pereche cu salvadorianul Marcelo Arevalo, adversarii din primul tur fiind finlandezul Henri Kontinen şi francezul Edouard Roger-Vasselin.
Sorana Cîrstea, la Jocurile Olimpice deși nu îndeplinește criteriile. E iubita fiului lui Țiriac