sâmbătă 19 septembrie
EUR 5.2644 USD 4.5839
Abonează-te
Newsweek România

România U21 și-a anunțat lotul pentru ultimele meciuri din preliminariile EURO 2027: Cipru, Finlanda, Spania

Data publicării: 19.09.2026 • 13:30
Minge fotbal - Foto: Pexels (Imagine cu rol ilustrativ)
Minge fotbal - Foto: Pexels (Imagine cu rol ilustrativ)

Selecționerul Costin Curelea a anunțat lotul României U21 pentru ultimele trei partide din preliminariile EURO 2027, tricolorii urmând să întâlnească, în ordine, Cipru, Finlanda și Spania. România ocupă locul 3 în grupă, cu 13 puncte, la trei puncte de Finlanda.

Primul meci va avea loc vineri, 25 septembrie, de la ora 19.00, în deplasare, cu Cipru U21, pe AEK Arena din Larnaca.

România U21 și-a anunțat lotul pentru ultimele meciuri din preliminariile EURO 2027: Cipru, Finlanda, Spania

Pe 30 septembrie, România U21 va întâlni Finlanda U21, de la ora 19.00, pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște. Ultima partidă din grupă este programată pe 6 octombrie, de la ora 20.00, împotriva Spaniei U21, pe Estadio Municipal Can Misses din Ibiza.

Lotul României U21

Portari: Ștefan Lefter (Universitatea Cluj), Rafael Munteanu (Farul Constanța), Codruț Sandu (Corvinul Hunedoara).

Citeşte şi: CIO verifică legăturile lui Infantino cu Trump, în scandalul anulării cartonașului roșu al lui Balogun

Fundași: Andrei Dorobanțu (UTA Arad), David Irimia (Dinamo), Răzvan Pașcalău (Cosenza, Italia), Mario Bărăitaru (CSM Slatina), Matteo Duțu (Dinamo), Darius Fălcușan (Concordia Chiajna), Kevin Ciubotaru (Dundee United, Scoția), Ricardo Pădurariu (FCSB), Alexandru Șuteu (FC Voluntari).

Mijlocași: Iustin Doicaru (Rizespor, Turcia), Eduard Radaslavescu (Farul Constanța), Cătălin Vulturar (Rapid), Yanis Pîrvu (CFC Argeș), Raul Cîmpean (Sepsi OSK), Cristian Mihai (Dinamo), Luca Banu (Farul Constanța), Lorenzo Biliboc (CFR Cluj), Remus Guțea (FC Voluntari), Alexandru Stoian (FCSB).

Citeşte şi: Record, la Cupa Mondială de fotbal. Kylian Mbappé a devenit cel mai bun marcator din istorie

Atacanți: Atanas Trică (AEK Larnaca, Cipru), Rareș Burnete (Südtirol, Italia), Ioan Vermeșan (Widzew Lodz, Polonia).

România, la trei puncte de locul secund

Cu trei meciuri rămase de disputat, România are 13 puncte și se află pe locul 3. Finlanda ocupă poziția secundă, cu 16 puncte, în timp ce Spania este liderul grupei, cu 21 de puncte.

În actuala campanie, România a remizat cu Kosovo, 0-0, și a obținut victorii cu San Marino, 2-0, și Cipru, 2-0. Tricolorii au pierdut cu Finlanda, 0-2, și Spania, 0-2, iar apoi au câștigat în deplasare cu Kosovo, 1-0, și au trecut de San Marino, 3-0.

Turneul final al Campionatului European U21 din 2027 va fi găzduit de Albania și Serbia, potrivit Mediafax

Mai multe articole din secțiunea Sport
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră