„Regii tuturor timpurilor!”. Reacția presei mondiale după ce Spania a câștigat CM 2026: „Sfârșitul erei Messi”
Victoria Spaniei în fața Argentinei, în finala Cupei Mondiale 2026, a stârnit un val de reacții în presa internațională. Publicațiile spaniole vorbesc despre o performanță istorică, o echipă care „face cinste fotbalului” și un Ferran Torres devenit o nouă legendă a fotbalului.
Spania este în extaz după cucerirea celui de-al doilea titlu mondial din istorie. După succesul obținut în fața Argentinei, grație golului decisiv marcat de Ferran Torres în prelungiri, principalele publicații internaționale au descris naționala iberică drept una dintre cele mai valoroase echipe din istoria fotbalului.
„Regii tuturor timpurilor!”. Reacția presei mondiale după ce Spania a câștigat CM 2026: „Sfârșitul erei Messi”
De la „regii tuturor timpurilor” până la „o echipă admirabilă” și „Spania face cinste fotbalului”, presa iberică a lăudat jocul dominator al selecționatei pregătite pentru acest turneu și a evidențiat superioritatea clară din finala cu Argentina lui Lionel Messi.
President Donald J. Trump presents the World Cup Trophy to Spain, the 2026 @FIFAWorldCup Champions! 🏆 pic.twitter.com/SHsoBhYm1b
— The White House (@WhiteHouse) July 19, 2026
Citește și: FOTO Finala Cupei Mondiale 2026. Spania, noua campioană a lumii. A învins Argentina lui Messi cu 1-0
Marca: „Ferran Torres intră în panteonul eroilor”
Cotidianul Marca îl transformă pe Ferran Torres în simbolul succesului Spaniei și subliniază că golul său va rămâne unul dintre cele mai importante din istoria fotbalului spaniol.
„Un gol marcat de Ferran Torres în prelungiri aduce a doua stea pe tricoul Spaniei, după un meci în care Argentina a uitat să joace. Ferran Torres, autorul unui gol monumental, intră în panteonul eroilor”, notează publicația.
La rândul său, AS pune accent pe dominația totală a Spaniei și pe cifrele impresionante înregistrate de noua campioană mondială.
Printre statisticile evidențiate de publicație se numără:
- al doilea titlu mondial din istoria Spaniei, după cel cucerit în 2010;
- un singur gol primit pe parcursul întregului turneu, cea mai bună performanță defensivă reușită vreodată de o campioană mondială;
- o serie de 38 de meciuri consecutive fără înfrângere, record pentru o selecționată europeană sau sud-americană;
- 11 intervenții salvatoare ale portarului Emiliano Martínez, cele mai multe într-o finală de Cupă Mondială din 1966 până în prezent;
- Argentina nu a expediat niciun șut în cele 90 de minute regulamentare, o premieră în istoria finalelor Cupei Mondiale.
„Spania face cinste fotbalului”. Presa vorbește despre finalul erei Messi
Publicația Las Provincias consideră că succesul ibericilor a fost pe deplin meritat și vorbește despre superioritatea clară a Spaniei.
„Naţionala câştigă a doua stea graţie unui gol marcat de Ferran în prelungiri, după ce a dominat o echipă a Argentinei intimidată şi agresivă”, scrie ziarul.
Unul dintre cele mai emoționante editoriale aparține publicației La Vanguardia, care compară golul decisiv al lui Ferran Torres cu reușita lui Andrés Iniesta din finala Cupei Mondiale din 2010.
„Spania domină lumea, o realitate reflectată de fotbalul său şi confirmată de Cupa Mondială. A doua stea zboară deja înapoi spre Peninsula Iberică pentru a fi încrustată pe pieptul unei echipe admirabile, care are un nou erou.
Din Foios, Ferran Torres a intrat în prelungiri pentru a se transforma în Iniesta şi a deschide porţile eternităţii cu un şut cu stângul. Un gol care a transpus pe tabela de marcaj superioritatea copleşitoare a naţionalei spaniole, ştergând Argentina de pe hartă fără nicio ezitare şi punând capăt, în lacrimi, erei Messi”, notează publicația.
Spain are the 2026 World Cup champions! 🇪🇸🏆
— Rate from StavRate.com (@Rate_from_SR) July 20, 2026
A well-deserved victory for Spain, and the atmosphere in Valencia was absolutely incredible! The celebrations will probably go on until sunrise… and well beyond. 👏🎉 pic.twitter.com/RKXjOsutHG
Presa spaniolă este unanimă în evaluarea sa: Spania nu doar că a cucerit al doilea trofeu mondial din istorie, ci a făcut-o printr-un fotbal spectaculos și dominant, confirmând statutul uneia dintre cele mai puternice generații din istoria sportului rege.