Decizia echipei BS Racing by Baticonsult de a trece la clasa CN pentru acest an s-a dovedit câltigătoare, cu cinci victorii din șase posibile, echipajul format din Alex Cascatău și Alain Berg fiind de neoprit, indiferent de mașina sau de circuitul pe care au rulat. Un total de 138 de puncte, mai mult decât dublu față de totalul vice-campionului, face ca titlul la categoria CN să fie o certitudine pentru echipajul Cascatău/Berg, cu o etapă înainte de finele stagiunii.
În urmă cu doar câteva luni, Alex Cascatău nu era nici măcar sigur dacă va avea unde să concureze în 2020. Constănțeanul, care bifase mai multe etape în Belcar anul trecut, atât cu un Saker cât și cu o Norma, lua în calcul trecerea la cel mai cunoscut campionat al Olandei, Supercar Challenge. Ținta era categoria prototipurilor CN din cadrul seriei circumscrise numite GT & Prototype Challenge, asta după ce unicul start la bordul unui astfel de prototip de specificație CN din 2019, în cursa de 24 de ore de la Zolder, s-a încheiat cu un podium pentru Cascatău. Mașini foarte joase cu o greutate de nici 600 de kilograme și echipate cu motoare fie turbo, fie aspirate ce se învârt în jurul a 300 de cai putere, aceste CN-uri sunt cunoscute publicului autohton din cursele de viteză în coastă, campionul național al acestei discipline din acest an rulând chiar pe o Norma de categorie CN.
Cascatău, însă, a decis de la început că vizează continuitatea pe circuit, participările în această ramură aducându-i deja constănțeanului un titlu, în Romanian Endurance Series la clasa A2 în 2019. Căutarea unui program viabil pentru 2020 s-a încheiat în momentul în care Cascatău a bătut palma cu formațiunea BS Racing by Baticonsult care își dorea să urce la clasa CN din GT & Prototype Challenge după ce pilotul echipei, Alain Berg, devenise campionul absolut în 2019 pilotând un Radical SR3 RSX. Provocarea pentru Cascatău era reprezentată de pistele olandeze – Assen și Zandvoort – pe care nu mai rulase, dar și rivalii din Țările de Jos care urmau să se afle la categoria CN.
Apoi, a venit pandemia, iar totul a fost suspendat, planând suspiciuni serioase asupra posibilității de a se organiza, în vreun fel, campionatul. S-a putut, în cele din urmă, să se revină pe circuite iar prototipurile au făcut-o cu ocazia primei etape de la Assen, după ce etapa de deschidere de la Zandvoort nu a fost deschisă acestor modele. Vremea n-a fost perfectă nici atunci, nici cu ocazia celui de-al doilea set de întreceri de pe „Catedrală”, dar Cascatău și Berg au reușit să-și treacă în cont trei victorii din patru posibile și patru pole position-uri din patru, lupta dându-se între BS Racing by Baticonsult pe de-o parte și, pe de-alta, Deldiche Racing și Aschoff Racing.
Weekend-ul trecut a avut loc etapa a treia pentru Cascatău care a fost sinonimă cu debutul său pe Circuit Park Zandvoort, viitoarea gazdă a Marelui Premiu de Formula 1 a Olandei. Limita de zgomot impusă de organizatori de doar 98 de decibeli, cât și niște probleme legate de procurarea niște piese esențiale reconstruirii motorului Honda de pe Norma M20 FC a echipei au dus la decizia să se meargă la Zandvoort cu o altă mașină. A fost vorba chiar de Radical-ul SR3 RSX cu care Berg a devenit campion în 2019, dar nici revenirea pe acel model nu a fost lipsită de unele probleme.
Etapa de la Zandvoort a început cu dificultăți pentru BS Racing by Baticonsult. Berg a încercat să iasă pe circuit în prima sesiune de antrenamente numa pentru a descoperi că, asemeni Normei, există o problemă cu presiunea la ulei. Cum mașina nu mai rulase de anul trecut de la ultimele curse în mâinile aceluiaș Berg, mecanicii s-au grăbit să demonteze motorul pentru a găsi problema. Și prima și cea de-a doua sesiune de antrenamente s-au scurs fără ca mașina să revină pe traseu și, deci, fără ca Alex să aibă ocazia să se aclimatizeze cu traseul.
Primele tururi ale constănțeanului pe circuitul de la malul Mării Nordului au fost strânse în calificări. Cascatău a rulat conservator, din cauza setup-ului nu tocmai potrivit și a pneurilor vechi de pe mașină. Din fericire, ploaia s-a oprit înainte de calificări, dar ea avea să revină mai târziu pentru a face prima întrecere a weekend-ului cu atât mai dificilă.
Un 1:41.735 a fost maximul posibil pentru Alex care s-a clasat al doilea, în urma lui Bob Herber și al său Lamborghini Huracan Super Trofeo.
Cel mai rapid tur al lui Herber a fost, însă, șters, căci olandezul a tăiat linia de la ieșirea de pe pit lane, ceea ce a însemnat că Radical-ul cu numărul 614 al BS Racing by Baticonsult a plecat din Pole Position în prima cursă. În cea de-a doua, mașina a fost pe trei căci cel de-al doilea cel mai rapid timp al lui Cascatău fiind mai lent decât timpul al treilea cel mai rapid al lui Herber (pole position în cursa a doua) și, respectiv, al doilea cel mai rapid timp al lui Koopman (pilot pe un BMW Z4 GT3).
Prima cursă, de sâmbătă după-amiaza, a pornit sub safety car, din cauza condițiilor foarte dificile. După cinci tururi în urma safety car-ului, s-a dat în fine restartul iar Alex a accelerat în ultimul moment posibil pentru a încerca să reducă riscul unui atac al lui Herber la prima trecere în ritm de concurs prin Tarzan. Lamborghini-ul a apărut, așa cum era de așteptat, pe exteriorul prototipului lui Cascatău, dar n-a putut trece.
După acel prim tur la viteză, Herber a greșit și a pierdut câteva poziții fiind depășit de primele modele de categorie TCR. Apoi, după doar câteva bucle, Cascatău a derapat la ieșirea din Tarzan, dar fără a ajunge în pietriș.
Românul a continuat cu gândul la avansul de 28 de puncte pe care el și Berg îl înregistrau în campionat, avans ce putea fi mărit în condițiile în care Deldiche Racing și Aschoff Racing au absentat din cauza problemelor legate cu limita de zgomot. Practic, dacă BS Racing by Baticonsult reușea să termine ambele întreceri, Cascatău și Berg deveneau matematic campionii categoriei CN.
Titlul la o clasă destul de slab populată nu a fost, însă, singura țintă pentru Cascatău și echipa sa, motiv pentru care el a început imediat, după ce s-a repus în mișcare, să-l atace pe Herber pentru a reveni pe o poziție de podium la general. Herber a derapat chiar în fața lui Cascatău în virajul de stânga cunoscut în trecut ca virajul Vodafone (din partea a doua a turului) după nici trei tururi. Cum condițiile erau în continuare grele, Cascatău a derapat și el în același viraj la scurt timp.
Din păcate, acest al doilea incident s-a încheiat cu o ieșire parțială în nisip, îndeajuns pentru ca Alex să aibă nevoie să fie tractat. S-au scurs circa cinci minute înainte ca Radical-ul să se repună în mișcare ceea ce a însemnat că Berg a preluat mașina de pe ultimul loc, la un tur în urma liderilor.
Un schimb inspirat din partea luxemburghezului, în care a rulat sub timpii lui Cascatău, au permis echipei să depășească trei mașini înainte de final pentru a se clasa pe poziția a 20-a la general.
Traseul era încă ud înainte de startul în cursa a doua, cea de duminică, dar nu se mai anunțau averse motiv pentru care unele echipaje au început pe slick-uri, în timp ce altele au rămas pe pneuri pentru asfalt ud. BS Racing by Baticonsult a făcut parte din a doua categorie, aderența în plus avută în primele tururi permițându-i lui Berg să preia conducerea de la Herber fără prea mare dificultate.
Ulterior, însă, odată cu uscarea circuitului, Herber a revenit asupra lui Berg și l-a depășit. Mașina #614 a intrat la boxe de pe poziția a doua, dar schimbul lent de pneuri (s-a trecut pe niște slick-uri de compoziție medie) au aruncat echipajul până pe poziția a noua. Cascatău și-a croit drum prin pluton până ce a ajuns în urma lui Koopman al cărui BMW era mai rapid pe liniile drepte, dar cu mult mai lent pe viraje.
În ciuda unor tentative de depășire, Alex a rămas pe poziția a treia până la final pentru a se impune încă o dată la CN, victorie ce le-a adus, lui Alex și Alain, titlul la această categorie.
Cu cinci victorii din șase posibile și tot atâtea pole position-uri, dominanța echipei BS Racing by Baticonsult a fost evidentă, iar, acum, tot ce mai rămâne de stabilit este ierarhia generală, deoarece sunt șanse ca cei doi să fi strâns îndeajuns de multe puncte pentru a deveni și campionii absoluți ai stagiunii 2020.
Ultima etapă din Supercar Challenge 2020 va avea loc la Assen, între 30 octombrie și 1 noiembrie.