Pe 7 aprilie 1994, la Târgu Mureș, părăsea această lume Ștefan Dobay, probabil cea mai valoroasă extremă stânga din istoria fotbalului românesc. Născut și consacrat în Banat, cel poreclit „Calul" pentru alergarea sa galopantă se retrăsese de ceva vreme în orașul din inima Ardealului.
Citește și: Agentul SRI care s-a bătut într-o sală de forță, cercetat: Fratele lui, condamnat pentru violență
Suferise mai multe intervenții chirurgicale din cauze unei coxartroze, o afecțiune degenerativă a șoldului care îi provoca mari dureri în zona inghinală. N-a mai apucat să vadă cea mai mare performanță a României la un Mondial, „sfertul" de pe tărâm american.
Lăsase, însă, în urmă suficiente argumente să poată fi oricând inclus în Panteonul soccerului autohton.
„Nașterea” unei legende
Poreclit „Calul”, Dobay a fost ucenic la fabrica de argint, la fabrica de cărămidă și, ulterior, funcționar la arhivele municipiului Timișoara, începând fotbalul la vârsta de 10 ani în competițiile organizate pe străzi.
Citește și: Iohannis a eliberat din funcție zeci de magistrați și a trecut în rezervă mai mulți generali
După o primă perioadă petrecută la Banatul Timișoara, club alături de care a devenit campion regional în 1927, Dobay ajunge la Ripensia în 1930, la numai 21 de ani. Timp de zece ani a apărat cu glorie culorile clubului, câștigând de patru ori titlul național și de două ori Cupa României alături de Ripensia. Alături de aceste trofee se mai adaugă și patru titluri de golgheter obținute în 1933, 1934, 1935 și 1937.
Alergarea sa în galop, de unde și-a dobândit porecla mai sus amintită, și șuturile trimise cu o forță teribilă, l-au transformat pe Dobay într-un adevărat coșmar pentru adversari. S-a consacrat pe postul de extremă stânga, post pe care a evoluat și în echipa națională, cu care a participat la două turnee finale ale Campionatului Mondial, în 1934 și 1938 și la cinci ediții ale Cupei Balcanice.
Rupea plasele
Legenda șuturilor sale năprasnice pornește de la o faptă reală, petrecută la un meci de Divizia A dintre Juventus București si „Ripi”, cum era alintată trupa fanion a Banatului. Cibi Braun, însuși căpitanul echipei Juventus, povestește această întâmplare care a avut loc în sezonul 1935-1936 la București, în fața unui stadion arhiplin.
Citește și: Un polițist a tras cu arma în sediul Poliției din Alba Iulia: Conducerea a deschis o anchetă
„În minutul 8, Ghiță Ciolac l-a deschis splendid pe Dobay, iar Calul a pornit-o în galop! Apoi, după ce a scăpat și de Nicky Petrescu, de la vreo 10 metri și-a expediat ghiuleaua spre poarta lui Enderffi. Ei bine, dragii mei, șutul acela n-a fost șut, ci un adevărat trăsnet! Mingea a spart plasa porții și a ieșit afară. Pot să vă spun cu mâna pe inimă că toată viața mea n-am întâlnit lovitură atât de puternică. Balonul a trecut ca ghiuleaua din tun și pe oricine l-ar fi întâlnit în cale cred că l-ar fi doborât la pământ. Tribunele au început să aplaude cu frenezie.”
Într-un interviu cu marele cronicar sportiv Ioan Chirilă, „Calul”, aflat la pensie, în 1966, rememorează o parte din calitățile sale de fotbalist.
Citește și: Becali a decis cine va fi noul antrenor al FCSB. Vine de la o echipă din liga a III-a
„Personal, nu cred în teoria după care un sportiv trebuie să se nască neapărat cu un anumit talent pentru a atinge performanțe de înaltă clasă. Desigur, el trebuie să fie înzestrat cu unele însușiri fizice necesare eforturilor la care este supus. Dar toți pornesc la început cu șanse egale. Numai munca este adevăratul etalon care stabilește valorile. Munca în care se integrează seriozitatea și dăruirea de sine. Am făcut din fotbal o artă. Și prin arta mea am vrut să transmit oamenilor o fărâmă de frumos. Dobay a culcat la pământ, cu şutul lui puternic, mulţi apărători, a rupt şi plase de porţi, probabil cam putrezite, însă n-a ucis vreodată nici măcar o vrabie, darămite o maimuță sau un portar.”
De unde această corecție?
Un zvon care circula printre suporteti a fost că o dată a tras aşa de tare că mingea a perforat plasa porţii lui <Il Dio> – marele goalkeeper al Venusului – şi apoi a ajuns într-un plop unde a pus jos două vrăbii. Şi altă dată a tras aşa de zdravăn că a omorât un portar şi a ajuns la Tribunal… ”!
Aleasa” şi Campionatele Mondiale
Sub ”tricolor”, Dobay a strâns 41 de selecţii şi a marcat 20 de goluri, evoluând în naţională timp de nouă ani. Debutul în ”Aleasa României” (cum era numită naționala în presa vremii) l-a prilejuit un meci amical care avea ca scop stabilirea lotului de jucători ce avea să plece în Uruguay, la primul Campionat Mondial. Pe 25 mai 1930, ”Calul” a debutat cu dreptul împotriva Greciei. A fost 8-1, iar Pişta a semnat golul cu numărul 7 al ”tricolorilor”, într-un meci în care viitorul său coleg şi antrenor, Rudy Wetzer, a punctat de cinci ori!! Evoluţia sa i-a determinat pe conducătorii federaţiei să-i trimită convocarea în ”Aleasa” ce urma să plece la Montevideo. Cu două ore, însă, înainte de plecare, Dobay a fost sunat şi anunţat că s-a renunţat la el!
Acest lucru n-a făcut decât să-l întărească, căci n-a ratat următoarele două turnee finale, cel din Italia 1934 şi cel din Franţa 1938. A marcat în fiecare meci pe care l-a jucat la Campionatul Mondial: 1-2 cu Cehoslovacia (1934), 3-3 şi 1-2, la rejucare, împotriva Cubei (1938). Cu toate că reprezentaţia oferită de naţionala României în Hexagon a fost una dezastruoasă, ”Calul” s-a făcut din nou remarcat. Presa din Toulouse, acolo unde s-au disputat cele două partide contra cubanezilor, i-a dăruit o nouă poreclă: ”Zmeul din Balcani, căci aleargă de duduie terenul şi trage de cutremură barele”!, potrivit ripensia-sport-magazin
Drumul antrenoratului
După ce și-a încheiat cariera de fotbalist, Dobay a urmat și cariera de antrenor. A început la Constanța, la echipele CFR și Dezrobirea, continuând la Locomotiva Tg Mureș, Flacăra Moreni, Dinamo București, CCA, ASM Lugoj, UTA și CFR Cluj. Dobay a fost și antrenor de lot național, cele mai bune rezultate ca tehnician obținându-le cu CCA, prin câștigarea Cupei României (1955) și obținerea titlului național (1956).
Din motive de sănătate, Dobay se pensionează în 1960, suferind de artroză coxofemurală, boală în urma căruia a fost nevoit să suporte numeroase intervenții chirurgicale. Ultimii ani din viață îi trăiește la Târgu Mureș, unde se stinge din viață pe 7 aprilie 1994, la venerabila vârstă de 84 de ani.
