Micuții rugby-ști, pe urmele Stejarilor

DE Alexandru Pop | 01.09.2019 - 15:00

Peste 400 de copii din toată țara au participat la ultima etapă a turneului național de mini-rugby care a avut loc pe terenurile încărcate de istorie ale Rugby Club Grivița din Capitală.

SHARE

 

Competiția, organizată de Federația Română de Rugby, la categoriile U8, U10 și U12 a început, sâmbătă, 31 august, cu meciurile de calificare. Terenurile au fost luate cu asalt de micuții rugby-ști, iar confruntările s-au desfășurat cu aceeași pasiune pe care o vezi la o Cupă Mondială. 

Cei care cred că rugby-ul e un sport periculos ar fi trebuit să le vadă și pe fetițele care au pasat și placat cot la cot cu băieții. La aceste categorii de vârstă fetele joacă împreună cu băieții și, nu de puține ori, sunt mult mai aprige în joc.

În pauze, cei mici și nu numai au participat la atelierele fun, cu buturi gonflabile, concursuri și fotografii hazlii. Apoi, duminică au urmat finalele, invitat special fiind fostul internațional Marius Tincu, actualul antrenor al echipei de seniori.

La final, bucuria jocului a contat însă mai mult decât medaliile, cupele și diplomele. Amintirile și prieteniile au fost cel mai important câștig.

Cifre

Competiția organizată de Federația Română de Rugby a adunat în total peste 400 de copii de la 17 cluburi din toată țara care s-au bucurat de rugby. 

Cluburi participante: Șoimii București, RC Grivița, Warriors Timișoara, Victoria Cumpăna, CSS Unirea Iași, Florin Popovici Baia Mare, CSM Suceava, Viitorul Cluj, CSO Ovidiu Constanța, RC Șoimii Turda, CSR CSM Sibiu, CS Șoimii Câmpia Turzii, ACSO Viitorul Pantelimon, Rugby Junior Cluj, RC Cristian, CS Aurora Băicoi, CSS Bârlad.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te