La fel și amenzile de 30.000 de lei pentru fiecare abatere.
Dinamo se află printre formațiile care nu au respectat "legea Novak" în debutul campionatului. Celelalte sunt FCU Craiova, Oțelul, Petrolul, UTA și Botoșani.
Citește și: Un pompier român a salvat doi iepuri și o pisică din calea incendiilor din Rodos. Apel pentru ajutor
Cu toate astea, în primele două etape din Superliga șase din cele 16 echipe au încălcat Ordinul de ministru, care se aplică din sezonul 2022-2023 tuturor echipelor de la toate disciplinele sportive. Cluburile profită și de faptul că FRF nu a modificat încă regulamentul, de teamă să nu fie acționată în instanță.
6 echipe din Superligă au încălcat „legea Novak”
Dinamo se află printre formațiile care nu au respectat "legea Novak" în debutul campionatului. Celelalte sunt FCU Craiova, Oțelul, Petrolul, UTA și Botoșani. Trupa din Ștefan cel Mare a ignorat Ordinul de ministru încă din prima rundă.
Ovidiu Burcă a început meciul cu Universitatea Craiova (0-2) cu doar patru fotbaliști români, Giafer, Amzăr, N. Roșu și Bani, cu unul mai puțin decât minimul prevăzut de lege. Abia din minutul 72, Dinamo a avut cinci români pe teren, când Cr. Costin l-a înlocuit pe Iglesias.
În ultimele 7 minute, după introducerea lui Țîră în locul lui Ghezali, balanța a înclinat în favoarea fotbaliștilor autohtoni, 6-5.
Citește și: FOTO Imagini apocaliptice din Italia. Aeroportul din Palermo, împresurat de flăcări uriașe
La derby-ul cu FCSB (1-2), din etapa a II-a, Dinamo a fost permanent în regulă. A început cu cinci români și a terminat cu șapte.
250.000 de euro cu aproximație, ar trebui să achite un club din Superliga dacă n-ar respecta niciodată regula.
Reacția Agenției Naționale pentru Sport: „Cine nu respectă legea plătește”
"Ordinul de ministru este în vigoare. Toate echipele și federațiile trebuie să țină cont de el. Inclusiv fotbalul!", a avertizat Elisabeta Lipă, președintele Agenției Naționale pentru Sport (ANS).
„Deocamdată birocrația ne omoară. Noi, ca Agenție, abia pe 17 august intrăm în drepturi depline. Abia atunci intră în vigoare comisiile, până atunci nu putem face nimic.
Cluburile trebuie să știe că e la fel ca la orice lege: dacă nu o respecți, plătești. Am înțeles că unii se prevalează de discriminare și că liberul acces este îngrădit. Păi pot să aibă și 50 de străni, dar pe teren trebuie să fie minimum 40% sportivi români", a declarat Lipă, potrivit gsp.ro.