luni 13 octombrie
EUR 5.0927 USD 4.3982
Abonează-te
Newsweek România

F1, MP al Germaniei: Dansul ploii

Data publicării: 29.07.2019 • 10:50 Data actualizării: 29.07.2019 • 10:51

Ar trebui să plouă mai des în Formula 1! Ploaia scoate tot ce e mai bun și mai rău din piloți, mașini și pneuri. A demonstrat-o de nenumărate ori de-a lungul timpului, când Schumacher sau Senna dansau către victorie, de exemplu, și a făcut-o din nou acum, în MP al Germaniei 2019.

Din cauza averselor, startul s-a dat după trei tururi de formare în spatele Safety Car-ului. Lewis Hamilton și-a păstrat prima poziție, dar Max Verstappen a patinat nervos și a picat în mijlocul plutonului. Valtteri Bottas a urcat pe doi, iar Kimi Raikkonen a tâșnit de pe cinci pe trei.

Doar patru tururi mai târziu, Sergio Perez a dansat periculos și a împrăștiat mașina pe pistă, ceea ce a adus din nou Safety Car-ul pe circuitul de la Hockenheim și a dat tonul intrării la boxe pentru primul schimb de pneuri. Mulți piloți au optat pentru gume intermediare, în locul celor de ploaie. Cei care nu au făcut-o și-au cam luat țeapă, fiind nevoiți să oprească iar câteva tururi mai târziu, pentru că pista a început să se usuce.

Apoi, s-a trecut la pneuri soft sau medium de uscat. Și dansul a continuat, pe alocuri asfaltul fiind ud. Vestappen, de exemplu, a făcut o piruetă la 360 de grade, dar a reușit să revină și să-și păstreze locul trei, în spatele lui Hamilton și Botas. Leclerc a pierdut spatele și a ieșit la arat chiar în ultimele tururi, când se bătea pentru victorie. Iar în același loc a greblat și Hamilton. Campionul en titre a fost mai norocos și a reușit să revină pe circuit, dar a rupt nasul mașinii. A intrat la boxe și a revenit în cursă pe cinci. Dar nu a reușit să termine decât pe locul nouă.

MP al Germaniei a fost câștigat de Max Verstappen. Dar Sebastian Vettel a fost omul cursei. În calificări, pe uscat, nu a reușit decât un umil loc 20 pe grila de start de la Hockenheim. Dar pe ploaie, germanul a revenit spectaculos și a terminat pe locul doi, deși a oprit de cinci ori la boxe. Iar o surpriză frumoasă a făcut rusul Daniil Kvyat care, încheind pe trei, a adus echipei Toro Rosso cel de-al doilea podium din istorie.

Dansul pe ploaie a adus șase abandonuri - Valteri Bottas, Nico Hulkenberg, Charles Leclerc, Lando Norris, Daniel Ricciardo și Sergio Perez.

Mai multe articole din secțiunea Sport

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră