Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,95 %
Elena Lasconi 19,17 %
99,97 %
Marcel Ciolacu 19,15 %
George Simion 13,87 %
Click aici pentru rezultate complete

Dakar 2021: Riderul român Mani Gyenes, pregătit pentru al 11-lea start în cel mai dur raliu

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 22.12.2020 - 16:26
Riderul român Mani Gyenes, la Dakar 2020
Riderul român Mani Gyenes, la Dakar 2020

Inclus pe lista legendelor Raliului Dakar încă de la ediția din 2020, Mani Gyenes va lua startul pe 3 ianuarie, pentru a 11-a oară, în cea mai dificilă provocare din motorsport.

SHARE

Riderul se află, în momentul de față, încă în perioada de recuperare după o fractura suferită la piciorul drept în această primăvară, fractură ce l-a împiedicat să participe la Romaniacs 2020 la clasa regină, Silver, luând startul și câltigând clasa Iron.

La Dakar 2021, Mani va concura la cea mai dură categorie, Malle Moto Original (fără asistență tehnică). Aceasta este categoria pe care a câștigat-o în ianuarie 2020 și unde speră să revină pe podium.

„Cu siguranță, în ianuarie, după ce am câștigat Dakar 2020 la Malle Moto, nu mi-am imaginat că va urma un an atât de diferit. A fost foarte greu să te poți menține în formă, când luni întregi nu ne-am putut antrena, iar apoi, din păcate, în iunie a venit accidentarea. Am ieșit la un antrenament pentru hard-enduro, nu era primul pe care l-am făcut anul acesta, însă am avut ghinionul să mă accidentez într-o zonă cu pietre și să îmi fracturez piciorul drept. A urmat o intervenție chirurgicală în care mi-a fost montată o tijă și apoi luni de zile de recuperare. Cred că anul acesta locul în care am fost cel mai des a fost clinica cu barocameră.

În luna octombrie, am început să merg fără cârje, iar Red Bull Romaniacs a fost un test să văd dacă pot rezista măcar cinci zile pe motocicletă. Totul a mers bine, practic am trecut testul, așa că am decis să merg mai departe cu pregătirile pentru Raliul Dakar 2021.

Nu sunt recuperat 100%, dar mobilitatea crește de la o zi la alta și mă voi strădui să rezist presiunii pe care Benjamin Melot o va pune asupra mea. Concurentul francez a terminat pe locul doi în 2020 și își dorește foarte mult să câștige. Este un traseu mai greu comparativ cu ediția precedentă și îmi doresc să pot termina pe o poziție cât mai bună. Călătoria mea către Dakar 2021 va începe chiar în a doua zi de Crăciun și vreau să le urez tuturor multă sănătate și Sărbători Fericite!“, a declarat Mani Gyenes.

Dakar 2021 - O „buclă” de 7.775 de kilometri

Cea de-a 43-a ediție a Raliului Dakar este programată în perioada 3-15 ianuarie 2021, în Arabia Saudită.

Startul și finișul au loc în Jeddah, iar „bucla” măsoară în total 7.775 de kilometri. Vor fi parcurse 12 probe speciale și un prolog, iar ziua de odihnă este programată la Ha`il, pe 9 ianuarie.

În data de 2 ianuarie se va concura în prologul de 11 kilometri, pe un traseu care îi va aduce pe concurenți în ceea ce se numește „racing mode“ și va stabili ordinea de start în prima probă specială.

Pe 3 ianuarie va avea loc prima probă specială, de 277 kilometri, cu piatră extrem de tăioasă și foarte multe intersecții. Primele dune apar în a doua specială, iar până la ziua de odihnă concurenții se vor confrunta cu un cumul de trasee nisipoase, dar rapide, dune sparte, dune cu o consistență total diferită de la o poziție la alta pe roadbook, dune mici și mari și zone unde brațele celor de la moto și quad vor fi solicitate la maximum.

A doua parte a raliului debutează cu o etapă maraton, concurenții neavând voie să primească ajutor din partea echipelor de asistență tehnică. Având în vedere că Mani va concura și în acest an la categoria Malle Moto Original, pentru el toate etapele vor fi ca o etapă maraton, deoarece în fiecare seară va fi nevoit să-și pregătească singur motocicleta pentru ziua următoare.

Pe traseu va fi mult mai multă piatră în a doua parte, se va ajunge și în zona montană, se va concura prin canioane, albii secate, dar dunele nu vor lipsi din peisaj. Cale de mulți kilometri se va rula chiar de-a lungul Mării Roșii.

Sosirea în această ediție a raliului Dakar, mult mai grea comparativ cu prima desfășurată în Arabia Saudită, este programată în Jeddah, pe 15 ianuarie.

Condiții speciale, în contextul COVID

Și Raliul Dakar a fost nevoit să se adapteze situației sanitare, prin urmare, organizatorii au luat o serie de măsuri pentru a crea ceea ce au numit „bula Dakar“. Astfel, toți cei implicați în raliu trebuie să își facă vaccinul antigripal sezonier, să se testeze pentru SARS-CoV-2 cu 72 de ore înaintea plecării către Arabia Saudită, să stea în carantină 48 de ore la sosirea în Jeddah, să repete testul înainte de a merge în port pentru ridicarea echipamentului și să evite interacțiunea cu oameni din afara competiției. Toate bivuacurile vor fi închise, va exista un camion-laborator în care se vor putea efectua aproximativ șaizeci de teste pe zi, în caz de simptome similare cu COVID-19.

Pentru a asigura sosirea în Jeddah, Amaury Sport Organisation, organizatorul raliului, a creat o serie de curse charter din câteva mari noduri aeriene europene, iar Mani va pleca cu cea din Frankfurt.

Armură și vestă cu airbag, la moto

Pentru a spori siguranța, în 2021 concurenții de la Moto și Quad vor purta o armură care are încorporată o vestă cu airbag. La fiecare punct de realimentare cu carburant, în caz de nevoie, riderii pot schimba cartușele care ajută la umflarea vestei.

Roadbook-urile vor fi înmânate înainte de startul fiecărei probe speciale, iar riderii vor avea la dispoziție 20 de minute să-și semnaleze ce consideră necesar și să monteze rola în derulator.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te