În anii ’60, ’70 și ’80, făceam legea în handbal, echipa națională fiind mai tot timpul printre primele trei formații din lume.
Tot în acea perioadă, rugby-știi noștri jucau de la egal la egal cu Franța, pe care o și învingeau destul de des, dar și cu marile puteri ale lumii.
Voleiul era un alt sport la care aveam rezultate importante atât la nivel de cluburi cât și la nivelul echipei naționale.
După 1989, performanțele au scăzut considerabil, o mare parte din bazele de antrenament au dispărut, iar sportul a fost într-o continuă subfinanțare.
Cea mai grea perioadă a fost în anii ’90, atunci când o mare parte dintre fostele întreprinderi de stat au fost privatizate sau pur și simplu desființate.
Pe lângă toate aceste întreprinderi funcționau secții sportive cu diverse specializări, cunoscut fiind faptul că sportivii beneficiau de scoatere din producție, adică erau trecuți pe ștatele de plată cu diverse funcții, dar ei erau prezenți doar la antrenamente și competiții.
În acea perioadă a existat un număr foarte mare de sportivi care au ales să plece din țară, de multe ori activând în divizii inferioare nivelului lor de pregătire, doar pentru a-și câștiga existența.
Au supraviețuit cu greu cluburile departamentale, Steaua și Dinamo, care puteau oferi în continuare servicii nu neapărat bine plătite, dar sigure.
După anul 2000, odată cu dezvoltarea firmelor private și intrarea companiilor multinaționale în România, sportul
românesc a început o ușoară redresare, însă reculul fusese mult prea mare.
Numărul de sportivi scăzuse dramatic la toate disciplinele, baze noi nu fuseseră construite, cele vechi erau în paragină, cluburi de tradiție erau la limita supraviețuirii, antrenorii și profesorii de sport erau prost plătiți.
Treptat, au fost create ligi profesioniste cu adevărat la mai toate disciplinele, iar cluburile cu bani au început să aducă jucători și antrenori din străinătate.
Motivul: numărul de sportivi români scăzuse foarte mult, așa că nu mai exista o bază mare de selecție pentru marea performanță. În aceeași situație se aflau și antrenorii.
Așa au apărut și primii jucători străini în loturile reprezentative. Apoi antrenorii. Fără ei, probabil ca nu am mai fi existat în câteva ramuri sportive.
În câteva competiții interne, numărul străinilor a fost deja limitat, tocmai pentru a ne putea dezvolta sportivii proprii, acesta fiind reversul medaliei.
Citește dosarul integral Legiunea străină
Străinii care au devenit sportivi români
