Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,91 %
Marcel Ciolacu 19,18 %
99,86 %
Elena Lasconi 19,15 %
George Simion 13,87 %
Click aici pentru rezultate complete

Campionatul Mondial: „Portocala mecanică” a remizat stângaci cu Ecuadorul (1-1)

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 26.11.2022 - 08:40
Cody Gakpo / Foto: Profimedia
Cody Gakpo / Foto: Profimedia

Selecţionatele Olandei şi Ecuadorului au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), vineri seara, pe Khalifa International Stadium din Ar-Rayyan, într-un meci din Grupa A a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar.

SHARE

Echipa antrenată de Louis van Gaal a dezamăgit în acest meci, în care se poate considera mulţumită cu punctul obţinut. Cody Gakpo (6) a deschis scorul pentru Oranje, iar golgheterul Enner Valencia (49) a înscris golul sud-americanilor.

Batavii au început foarte bine meciul şi au deschis scorul după doar şase minute, prin Gakpo, cu un şut de la 18 metri, fără speranţe pentru Galindez, după o pasă inteligentă venită de la Klaassen.

Din acel moment, tripla vicecampioană mondială (1974, 1978, 2010) a jucat la conservarea rezultatului şi Ecuadorul a fost echipa pozitivă, care a presat în căutarea egalării, iar apoi chiar a victoriei.

Citește și: Mercedes bagă abonament de putere și viteză, BMW pentru scaune încălzite. Urmează taxa pe frâne?

Sud-americanii, mai rapizi şi mai determinaţi, au avut o primă oportunitate în min. 11, însă şutul lui Valencia din voleu a fost blocat de van Dijk. În min. 32, acelaşi neobosit Valencia a trecut de Dumfries şi a tras la colţul scurt din marginea careului, dar Noppert a respins în corner.

Ecuadorul a marcat în finalul primei reprize (45+4), prin Estupinan, cu un şut din careu, dar golul a fost anulat pentru ofsaid la Porozo, care se afla aproape de traiectoria mingii.

''La Tri'' a egalat imediat după pauză (49), prin acelaşi omniprezent Valencia, care a reluat în plasă mingea respinsă de Noppert la şutul lui Estupinan.

În min. 59, echipa antrenată de Gustavo Alfaro a trecut pe lângă al doilea gol, însă şutul lui Valencia a fost blocat de van Dijk, iar apoi Plata a tras în bară.

Citește și: VIDEO Doi fani englezi au venit în Qatar la meci costumați în războinici. Aveau scut și sabie la ei

Olanda a încercat să construiască, dar acţiunile ofensive s-au frânt repede, cu mult înainte de a ajunge la poarta lui Galindez. Mai mult, bravul portar Noppert a fost aproape de o gafă, pe final (90+1) când a degajat în Rodriguez.

Chiar dacă a avut o posesie mai bună (46%-36%, 18% in contest), Olanda a fost depăşită de Ecuador la capitolele şuturi la poartă (14-2) şi pe poartă (4-1).

Cele două echipe s-au mai întâlnit de două ori, de fiecare dată în meciuri amicale, 1-0 pentru Olanda în 2006 şi 1-1 în 2014.

După ce au câştigat meciurile de debut în Qatar cu 2-0, cele două formaţii îşi vor decide soarta în ultima etapă, pe 29 noiembrie, când Olanda va întâlni Qatarul (Al Bayt Stadium - Al Khor, 17:00), iar Ecuadorul va înfrunta Senegalul (Khalifa International Stadium - Ar-Rayyan, 17:00).

Ecuadorul a ajuns o singură dată în optimile de finală, în 2006, la CM din Germania, iar la partida cu Senegalul nu va putea conta pe Mendez, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene. De asemenea, trebuie să îl recupereze pe Valencia, care a ieşit din nou cu dureri la genunchiul drept, ca şi la meciul de debut.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te