Înotătorii de performanță din capitală sunt nevoiți să meargă zilnic mai bine de 30 de kilometri până la Complexul Olimpic de la Izvorani pentru a se putea antrena. Acest lucru înseamnă costuri suplimentare pentru părinți și stres pentru sportivi. O parte dintre ei se mai antrenau la bazinul Olimpia, dar și aceasta a fost închis din cauza unor probleme tehnice.
Conform Planului de investiţii a Companiei Naţionale de investiţii (CNI), bazinul de la Complexul Naţional Lia Manoliu va fi supus unor ample lucrări de reconstrucţie şi modernizare şi, din acest motiv, nu mai pot fi realizate reparaţii curente. Valoarea estimată a investiției este de 30 milioane lei, lucrările au fost deja scoase la licitatie.
„Proiectarea este estimată a fi realizată în 90 de zile, iar durata lucrărilor de execuţie este evaluată la 15 luni. Pentru siguranţa sportivilor şi pentru a preveni orice risc este nevoie de reparaţii capitale - refacerea structurii de rezistenţă şi refacerea sistemului de filtrare şi de tratare a apei - lucru care este imposibil deorece bazinul va fi refăcut complet. Loturile olimpice de nataţie îşi desfăşoară antrenamentele la Bazinul Olimpic de la lzvorani, iar cel de polo se antrenează la Bazinul Floreasca. Bazinul Olimpia, ce aparţine Ministerului Tineretului și Sportului, aflat acum în reparaţii se va redeschide în luna decembrie a acestui an“, se arată într-un răspuns al MTS la solicitarea Newsweek.
Până atunci, Bucureștiul rămâne singura capitală europeană care nu are un bazin olimpic acoperit pentru pregătirea sportivilor de performanță.
Sofia, spre exemplu, are Spartak Swimming Complex, Diana National Sport Complex, Sofia Cherveno zname swim complex, care este cel mai mare din Balcani.
Despre Budapesta nu mai este cazul să vorbim, pentru că acolo sunt zeci de bazine de înot acoperite și omologate.