La Senat a fost depusă, zilele trecute, o lege care vrea să ofere mai mulți bani la pensie celor care au avut copii. Unele perioade asimilate devin contributive. Pentru altele se dau puncte de stabilitate. Avem forma legii.
La Senat a fost depusă, zilele trecute, o lege care vrea să ofere mai mulți bani la pensie celor care au avut copii. Unele perioade asimilate devin contributive. Pentru altele se dau puncte de stabilitate. Avem forma legii.
Nicuşor Dan a promulgat legea care introduce amendarea comercianţilor cu sume cuprinse între 5.000 şi 25.000 de lei pentru nerespectarea obligaţiei de a înlocui produsele achiziţionate, atunci când cumpărătorul constată o neconformitate în cel mult 30 zile de la achiziţie.
Ministerul muncii admite ceea ce Newsweek a scris în urmă cu un an de zile. Există un număr de aproximativ 800.000 de pensionari care nu vor primi pensii mărite în 2026 și nici în 2027. Unii nici măcar în 2030. Știm în ce domenii au lucrat.
Arhivele Naționale ale României au anunțat că pensionarii care au nevoie de adeverințe pentru pensionare pot obține aceste documente complet gratuit, însă procesul de eliberare poate dura până la 12 luni. Cu 800 lei le poți avea în 10 zile.
Cât va fi indemnizația de însoțitor pentru persoanele cu handicap, în 2026? Câți bani va primi un asistent personal?
Un gest simplu te scapă de probleme. Vei obține cu 25% mai multă căldură în sistemul termic, economisind astfel bani. Trebuie să faci asta înainte de a porni caloriferele, dar și periodic. Nu este nimic greu.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a declarat, joi, că dacă CSM va emite aviz până săptămâna viitoare, pe proiectul de lege privind pensiile magistraţilor, joi sau vineri urmează să aibă loc angajarea răspunderii Guvernului pentru acesta.
Avem cifrele actualizate: Bulgaria cheltuie pe pensii și programe sociale mai mult decât România. Unde e pensia mai mare? Bulgaria oferă creșteri de pensie. România nu o face.