Veste bună pentru femei. Cele însărcinate şi cele cu copii, prioritate la casieriile magazinelor

DE Alexandru Pop | Actualizat: 08.03.2023 - 12:36
Veste bună pentru femei. Cele însărcinate şi cele cu copii, prioritate la casieriile magazinelor - Foto: Wikimedia/ David Shankbone/CC BY-SA 3.0
Veste bună pentru femei. Cele însărcinate şi cele cu copii, prioritate la casieriile magazinelor - Foto: Wikimedia/ David Shankbone/CC BY-SA 3.0

Un proiect legislativ iniţiat de PNL stipulează că femeile însărcinate şi persoanele însoţite de copii, cu vârsta de până la 5 ani, au prioritate la casieriile unităţilor comerciale publice şi private, precum şi la serviciile oferite de către acestea.

SHARE

Potrivit iniţiatorilor, propunerea legislativă are în vedere protejarea unor categorii de persoane care se află în situaţii speciale, care necesită o formă de protecţie deosebită: femeile însărcinate şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani.

Femeile însărcinate şi cele cu copii, prioritate la casele de marcat

Proiectul este semnat de deputaţii Mara Calista, Alin Ignat şi Florin Alexandru Alexe, conform News.ro.

Potrivit proiectului, ”femeile însărcinate şi/sau persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani au prioritate la casieriile unităţilor comerciale publice şi private, precum şi la serviciile oferite de acestea, cu excepţia cazurilor în care unităţile respective deţin case de marcat speciale pentru categoriile de persoane enunţate”.

Citeşte şi: Spania vrea să impună prin lege paritatea pe listele de candidați și 40% femei în executiv

”Se va acorda prioritate la casieriile instituţiilor publice, precum şi la serviciile oferite de acestea, femeilor însărcinate, persoanelor însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, cu excepţia cazurilor în care instituţiile publice deţin case de marcat speciale pentru aceste categorii de persoane.

Angajaţii unităţilor comerciale precum şi cei ale instituţiilor publice şi private au obligaţia de a prezenta la casele de marcat/ casierii sau acolo unde se înfăptuieşte serviciul oferit de aceştia, afişe la vedere, care să prevadă acordarea de prioritate femeilor însărcinate, persoanelor însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, cu excepţia cazurilor în care acestea deţin case de marcat speciale pentru aceste categorii de persoane”, spun liberalii, în proiect.

Citeşte şi: Antonio Guterres (ONU): Egalitatea între femei şi bărbaţi ar putea fi atinsă peste 300 de ani

De asemenea, ”în spaţiile de parcare de pe lângă clădirile instituţiilor publice şi ale unităţilor comerciale publice şi private, precum şi în spaţiile de parcare organizate, vor fi amenajate, rezervate şi semnalizate, cel puţin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două locuri, pentru parcarea mijloacelor de transport folosite de femeile însărcinate şi/ sau persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani”.

Poţi sesiza nerespectarea

Orice persoană care este martoră directă a încălcării prevederilor prezentei legi poate sesiza organelor abilitate săvârşirea acestei contravenţii.

(1) Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează:

a) nerespectarea prevederilor articolului 1 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 200 şi 1000 lei;

b) nerespectarea prevederilor articolului 2 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 200 şi 1000 lei;

Amenzi

c) nerespectarea prevederilor articolului 3 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 200 şi 1000 lei;

d) nerespectarea prevederilor articolului 4, săvârşită de către persoana fizică sau juridică, prin încălcarea obligaţiei de a amenaja locurile de parcare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 20000 şi 100000 lei;

e) nerespectarea prevederilor articolului 4, săvârşită de către persoana fizică sau juridică, prin încălcarea obligaţiei de a rezerva ori semnaliza locurile de parcare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 2000 şi 5000 lei;

Contravenţii

f) nerespectarea prevederilor articolului 4, săvârşită de către conducătorul unui mijloc de transport, care foloseşte, fără drept, locurile de parcare destinate a fi folosite de femeile însărcinate şi/ sau persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 2500 lei.

”Faptele prevăzute de prezenta lege nu constituie contravenţii dacă sunt săvârşite de către angajaţii Ministerului de Interne, ai Jandarmeriei Române, ai unităţilor medicale publice ori private precum şi de către angajaţii Inspectoratului Situaţiilor de Urgenţă, aflaţi în exercitarea atribuţiilor ori obligaţiilor de serviciu.

Responsabili, Polişia Rutieră şi personalul de control

Constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii contravenţionale prevăzute la alin. (1) se fac de către agenţii de circulaţie sau de către personalul de control cu atribuţii în acest sens.

Sumele obţinute din aplicarea amenzilor se fac venit la bugetul de stat”, se mai arată în proiect.

Iniţiatorii afirmă că Proiectul de lege are în vedere protejarea unor categorii de persoane care se află în situaţii speciale ce necesită o formă de protecţie deosebită. Este vorba despre femeile însărcinate şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani.

”Ideea realizării acestui proiect de lege este fundamentată pe constatările şi experienţele dobândite în realitatea cotidiană românească, însă are la bază şi o serie de documente sau practici europene şi de pe alte continente”, spun liberalii.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te