Există momente în viața unei societăți când realitatea te forțează să te oprești din zgomotul cotidian, să privești în jur și să te întrebi: în ce direcție mergem cu adevărat?
România traversează acum un astfel de moment. Discuțiile despre reforma fiscală, despre criza încrederii publice și despre expunerea la războiul hibrid purtat de state ostile se suprapun într-un tablou complex, pe care politicienii par să nu îl înțeleagă în toată gravitatea lui.
Am scris, în ultimii ani, despre risipa de încredere, despre excesul de putere, despre dezechilibrele economice, despre riscurile războiului hibrid care amenință România din interior și din exterior. Astăzi, la jumătatea anului 2025, toate aceste teme se întâlnesc într-un punct critic. Suntem într-un moment de cumpănă – iar deciziile pe care le vom adopta acum vor defini nu doar următorii ani, ci generațiile care vin.
România are astăzi un deficit bugetar record, de peste 9% din PIB, cel mai mare din Uniunea Europeană. În fața acestei realități, guvernul a anunțat măsuri dure: majorări de taxe, reduceri de personal în administrație, impozite noi pe pensii, pe dividende și pe câștiguri din criptomonede. Premierul Ilie Bolojan a spus direct: „Niciun guvern nu va putea evita aceste măsuri.” Și, din perspectiva echilibrului financiar, are dreptate.
Dar guvernarea nu înseamnă doar echilibru financiar. Nu înseamnă doar tabele, calcule, proiecții și linii de sold finale, care au în față „+” (excedent) sau „–” (deficit). Guvernarea înseamnă, înainte de toate, să înțelegi ce ascund aceste cifre, mai ales atunci când vorbim de „minus”: pensionari care nu mai reușesc să-și cumpere medicamentele, profesori care părăsesc sistemul din cauza salariilor demotivante, tineri care aleg să plece pentru că nu mai cred că viitorul lor este aici.
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, face o analiză a situației în care se află în momentul de față România arătând că guvernarea nu înseamnă doar stabilirea unui echiibru financiar.
Remus Pricopie, rectorul SNSPA: Guvernarea nu înseamnă doar echilibru financiar
"Problema devine și mai dureroasă atunci când o analizăm într-o dinamică socială: România nu-și pierde rădăcinile atunci când oamenii își pierd veniturile sau pleacă din țară, ci atunci când acești oameni, încercați de greutățile anilor, încetează să mai creadă în moștenirea lor, în forța propriei comunități, în forța viitorului comun.
Rădăcinile se pierd atunci când oamenii se simt singuri, neglijați, înșelați. Atunci când statul încetează să fie al tuturor, devenind doar un instrument al celor care au puterea. Această ruptură de încredere este cea mai gravă pe care o poate suferi un popor. Este rana nevindecată care permite pericolelor de orice tip, inclusiv extremismului, să crească.
Vedem cum partide extremiste exploatează fiecare nemulțumire, transformând frustrarea în neîncredere profundă și ostilitate. Folosesc cuvinte mari – suveranitate, identitate, patriotism – dar în realitate nu urmăresc decât slăbirea democrației, destrămarea solidarității europene și izolarea României de aliații săi strategici. Nu este o teorie a conspirației, ci o strategie cunoscută, aplicată de Rusia de ani de zile. Moscova nu are nevoie ca românii să iubească Kremlinul, ci ca ei să respingă Bruxelles-ul, NATO, să nu mai creadă în liderii săi și să se considere abandonați.
În mod tradițional, războiul este perceput ca o confruntare militară, cu tancuri, avioane, soldați și fronturi vizibile. Dar lumea de astăzi ne arată că războiul a depășit de mult aceste definiții clasice. Rusia ne-a demonstrat că războiul hibrid – făcut din manipulare, propagandă, dezinformare, corupere a elitelor, șantaj energetic, atacuri cibernetice și stimularea extremismului politic – este tot război.
Poate fi chiar mai periculos, pentru că nu lasă urme imediate și evidente. Este un război ascuns sub perdeaua agitației zilnice a fiecărei societăți democratice, infiltrându-se în fisurile neîncrederii, în fragilitățile economice și în slăbiciunile instituționale. Războiul clasic te mobilizează – oamenii înțeleg pericolul direct. Războiul hibrid, în schimb, te adoarme, te divide, te erodează din interior fără să-ți dai seama.
Este suficient să privim spre Ucraina, unde Rusia a încurajat curente extremiste, apoi le-a folosit ca pretext pentru agresiune. În România, aceleași mecanisme funcționează, dar mai subtil: cultivarea neîncrederii, decredibilizarea elitei democratice, prezentarea oricărui lider echilibrat ca fiind „vândut străinilor”. Aceste mesaje prind rădăcini acolo unde statul este slab, corupt sau arogant. Și de aici începe spirala distructivă.
Măsurile anunțate de guvern nu pot fi gândite doar ca linii într-un buget. Fiecare decizie trebuie să plece de la o întrebare simplă: Cum vor trăi oamenii după această decizie? Este nevoie de politici care să protejeze categoriile vulnerabile, să stimuleze investițiile și să reducă inechitățile. Altfel, vom asista la o criză de legitimitate mai periculoasă decât orice dezechilibru financiar.
În acest context, mulți români și-au pus speranțele în noul președinte, Nicușor Dan, care se prezintă public ca un om onest, competent și serios, cu un profil pro-european. Dar România nu are nevoie doar de o minte rațională la Cotroceni. Are nevoie de un lider care să comunice, să explice și să inspire. Un lider care să arate empatie. Care să înțeleagă și să transmită oamenilor că deciziile dificile de astăzi sunt luate cu gândul la binele comun, nu doar la cifre. Are nevoie de un președinte care să se țină de cuvânt, care să reprezinte interesele tuturor cetățenilor și care să renunțe la formule de tipul „partidul meu” sau „grupul meu de apropiați”. Îndepărtarea de aceste repere va însemna – din nou – o risipă a capitalului de încredere de care fiecare lider – dar și fiecare țară – are nevoie, mai ales pe timp de furtună geopolitică.
Premierul Ilie Bolojan este recunoscut pentru rigoarea și disciplina sa administrativă. Dar guvernarea nu este doar despre eficiență și disciplină. Este, înainte de toate, despre oameni. Despre a le reda încrederea că trăiesc într-o țară dreaptă, care are grijă de ei și care le respectă munca și demnitatea. Fără această dimensiune umană, orice decizie, oricât de bine calculată, va fi resimțită ca o nedreptate.
Astăzi, mai mult ca oricând, România are nevoie de un Proiect de Țară real, care să asigure nu doar direcție, ci și sens. Alegerile parlamentare și prezidențiale din 2024, dar și prezidențialele „cu repetiție” din 2025, au trecut fără să lase în urma lor un astfel de proiect. Nici partidele „câștigătoare” nu au convins cu programele lor electorale, și nici candidații la prezidențiale nu au reușit să inspire prin viziunea lor despre România.
În final, votul a fost mai degrabă despre cine să nu fie în fruntea țării, nu despre cine are cea mai bună viziune și capacitatea de a o pune în practică. Iar acest tip de vot, negativ, de excludere, nu construiește proiecte, nu mobilizează energii pozitive, nu aduce împreună oamenii în jurul unui ideal comun.
Tăierea cheltuielilor și reducerea deficitului nu pot ține loc de Proiect de Țară. Iar decizia de a începe această ajustare prin tăierea burselor școlare și impozitarea suplimentară inclusiv a pensiilor mici este o greșeală strategică. Nu faci o reformă reală atunci când lovești exact în elevi, în studenți și în bunicii lor, care au muncit o viață. Astfel de măsuri nu fac decât să adâncească lipsa de încredere, sentimentul de nedreptate și senzația că statul este împotriva oamenilor, nu alături de ei.
România are nevoie de un proiect care să răspundă la întrebările fundamentale: Cum reducem inegalitățile? Cum oprim exodul tinerilor și cum îi aducem înapoi pe cei plecați, nu doar fizic, ci și cu inima și cu speranța? Cum facem instituțiile publice să lucreze pentru cetățeni, nu pentru partide sau grupuri restrânse de interese?
Dacă actualele partide pro-europene și democratice nu vor reuși să reconstruiască încrederea cetățenilor și să ofere o viziune coerentă, există riscul ca, la alegerile din 2028, formațiunile extremiste să câștige o susținere populară majoritară. Am avertizat deja că extremismul nu crește de la sine, ci pe fondul frustrărilor reale, al promisiunilor neonorate și al incapacității clasei politice de a răspunde responsabil și empatic nevoilor societății", arată Remus Pricopie.
Provocările României nu se vor opri aici. Războiul din Ucraina continuă, cu implicații directe asupra securității noastre. Rusia va intensifica propaganda, atacurile hibride și campaniile de destabilizare. Economia globală rămâne fragilă, iar efectele schimbărilor climatice vor adăuga noi presiuni. Dar toate aceste riscuri devin catastrofale doar atunci când găsesc un stat slăbit de corupție, lipsă de viziune și conflicte interne.
Viitorul nostru nu se decide la Bruxelles, Moscova sau Washington. Se decide aici, prin deciziile noastre zilnice, prin felul în care alegem să ne raportăm la ceilalți, la comunitățile noastre, la țara noastră și la valorile în care credem.
România nu are nevoie doar de supraviețuire. Are nevoie de viziune, meritocrație și demnitate. De lideri care să fie competenți, dar și empatici. De politici care să fie corecte, dar și umane. Numai așa vom putea construi o țară pe care oamenii nu o părăsesc, ci în care aleg să rămână, să investească și să își crească viitorul.
Este momentul să ne întrebăm fiecare: ce facem, în fiecare zi, pentru ca România să fie o țară în care să ne dorim să trăim, nu doar să supraviețuim? Pentru că deciziile economice, recâștigarea încrederii și combaterea extremismului nu sunt teme separate. Sunt fațete ale aceleași bătălii pentru viitorul acestei țări.
Cetățenii României au demonstrat, prin votul lor, că pot răspunde prezent atunci când li se cere implicare și li se transmite că miza este reală. Alegerile recente au exprimat nu doar opțiuni electorale, ci și o dorință profundă de schimbare, de asumare, de direcție. Este un semnal puternic, care nu trebuie ignorat. Acum, responsabilitatea se mută în tabăra celor aleși. Ei au datoria să onoreze încrederea primită și să nu repete greșelile trecutului. Altfel, riscăm să pierdem, încă o dată, elanul unei societăți care arată că vrea să creadă.
Acesta este, cred, adevăratul test al României în 2025: să transformăm speranța într-un Proiect de Țară, iar dintr-o societate fragmentată să redevenim o comunitate unită prin valori, respect și încredere.
