Recalcularea a stârnit un val de nemulțumiri în rândul pensionarilor care vin cu sutele la casele de pensii pentru a cere explicații.
Citește și: Care pensionari iau pentru prima oară bani de cardul de alimente în octombrie. Ce pensie au
Cele mai mari probleme sunt în cazul persoanelor care au lucrat în condiții grele de muncă și care au un număr mai mic de ani munciți, față de restul românilor.
În cazul lor, recalcularea a însemnat tăieri și de câteva mii de lei la pensie iar acest lucru i-a determinat pe mulți pensionari, în special cei care au lucrat în mină să depună formalitățile pentru a da în judecată statul român.
De ce pensionarii care contestă pensia recalcuală NU vor lua niciun ban în plus? Răspuns OFICIAL
Au fost depuse nenumărate petiții la Avocatul Poporului organism care le-a oferit pensionarilor un răspuns elaborat cu privire la modul în care s-a făcut recalcularea.
„Constatăm că scopul urmărit de legiuitor este acela e a realiza o reformă a sistemului public de pensii pentru a asigura sustenabilitatea și predictibilitatea sistemului, pentru a corecta inechitățile existente între aceleași categorii de pensionari, precum și pentru a respecta principiul contributiv în raport cu beneficiarii drepturilor la pensie”, se arată în justificarea cadrului legal invocat de Avocatul Poporului.
Citește și: Pensie cu 2.050 lei mai mică pentru un pensionar la recalculare. Cât a lucrat? Cum se calculează?
Se poate vedea clar că pensionarii nu ar avea nicio șansă să câștige un proces în care contestă legea pensiilor deoarece legislația din România le-a oferit posibilitatea celor care au făcut recalcularea să ajusteze valoarea veniturilor și a calculelor în funcție de anumite criterii.
„Curtea Constituțională a constatat că legea prevede garanții exprese pentru păstrarea cuntumului pensiei, astfel că nu se poate aprecia că schimbarea elementelor în funcție de care aceasta a fost calculată afectează dreptul la pensie, acum a fost stabilit anterior”, se arată în răspunsul oferit de Avocatul Poporului.
Una dintre acuzațiile pe care pensionarii le aduc noii legi a pensiilor este faptul că în urma recalculării se încalcă dreptul la un nivel de trai decent, fapt care contravine cu ceea ce a promis de nenumărate ori Ministerul Muncii și Solidarității Sociale că formula de calcul a fost reglementată pe principiul contributivității astfel încât să fie corectate o parte din inechitățile din sistemul public de pensii.
Formula de calcul a pensiei poate fi modificată oricând
Avocatul Poporului vine cu o explicație halucinantă cu privire la modalitatea de calcul extrem de contestată mai ales de persoanele care au muncit în condiții grele.
„Atribuția de a stabili condițiile și criteriile de acordare a acestor drepturi, inclusiv modalitățile de calcul a cuantumului lor revine în exclusivitate legiuitorului.
Citește și: Pensie mai mică cu 2.200 lei dată unui pensionar după recalculare. Cât și unde a muncit?
Acesta, în considerarea unor schimbări intervenite în posibilitățile de acordare și dimensionare a drepturilor de asigurări sociale, poate modifica ori de câte ori consideră că este necesar, criteriile de calcul al cuantumului acestor drepturi, cu efecte numai pentru viitor.
Prin urmarea, ține de opțiunea liberă a legiuitorului stabilirea veniturilor realizate de titularii dreptului la pensie care se includ în baza de calcul pentru stabilirea cuantumului pensiilor”, se arată în răspunsul la petiții.
Cele mai mari nemulțumiri au fost legate de modul de stabilire a punctajului anual și a valorii punctului de pensie, cât și a condițiilor de includere a anumitor perioade lucrate. Și aici se pare că legislația din România permite modificarea formulei de calcul.
„Deși se consacra dreptul la pensie, nu se oferă garanții și cu privire la algoritmul de creștere a cuantumului acesteia în viitor.
Valoarea punctului de pensie, limita maximă a cuantumului pensiei, condițiile de recalculare și de recorelare a pensiilor anterior stabilite, ca și indexarea acestora, nu se poate face decât în raport cu resursele fondurilor de asigurări sociale”, susține Avocatul Poporului.
Pensiile din România asigură „un trai decent”
Unii pensionari au primit decizii cu pensia recalculată într-un cuantum mai mic fapt care i-a determinat pe mulți pensionari să conteste documentul.
Încă de la 1 septembrie, reprezentanții Ministerului Muncii au susținut că în aceste situații va rămâne în plată pensia cu valoarea cea mai mare.
Citește și: Ce punct de corecție trebuie să ai pentru o pensie mare la recalculare? Care este explicația?
Citește și: Un pensionar ia 14.000 lei în plus la pensie, bani pentru care nu a contribuit. Ce meserie are?
Acesta este și unul dintre argumentele Avocatului Poporului cu privire la acuzațiile aduse de pensionari la faptul că actualele venituri nu ar asigura traiul decent și suficient în România.
„De vreme ce drepturile de pensii anterior stabilite nu sunt atinse, diminuate, iar pensiile stabilite, reflectă în cuantum posibilitățile limitate în raport cu sursele existente într-o perioadă dată, nu se poate susține că noile reglementări tranzitorii ar leza demnitatea umană sau că ar contrazice dreptatea socială”, se arată în răspunsul oficial.
Mai mult decât atât, Avocatul Poporului susține că prin această măsură se asigură protejarea drepturilor legale câștigate sub imperiul legislației anterior în vigoare.
Foșii mineri sunt siderați de răspunsul primit de la Avocatul Poporului și spun că singura șansă pe care o au este să conteste în instanță legea noua a pensiilor.
„Din acest răspuns reiese faptul ca legea nu va fi modificată. Se vede că înainte de a concepe legea 360/2023 politrucii au luat lumină de la instituțiile interne și externe care ar fi putut să atace această lege.
Avocatul Poporului prin acest răspuns spune f clar faptul că parlamentul este responsabil pentru această lege și că doar Parlamentul este cel care poate modifica legea. Așadar este evident ca Avocatul Poporului nu va sesiza”, a declarat un pensionar.
Pensie înghețată
Mai mult decât atât, acești pensionari riscă să nu ia bani nici, la 1 ianuarie, atunci când punctul de pensie (sau punctul de referință) se indexează cu inflația. Este vorba, în special, de pensionarii care au muncit în condiții grele.
Pensionarii care riscă să le fie mulți ani înghețate pensiile au puțini ani munciți, dar un punctaj foarte mare (punct mare de referință). Ei nu vor lua puncte de stabilitate care să îi ajute să obțină o pensie mai mare.
Formulă de calcul legea pensiilor
VPR x Numărul total de puncte.
VPR (valoarea punctului de referință) = 81 de lei
Număr total de puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade necontributive.
Punctele de necontributivitate: anii petrecuți în armată, șomaj sau facultate (0,25 puncte de fiecare an).
Punctele de contributivitate sunt anii în care ai contribuit la sistemul de pensii. Un punct pentru fiecare an contribuit.
Punctele de stabilitate
0,50 puncte/an, pentru anii din intervalul 26 - 30
0,75 puncte/an, pentru anii din intervalul 31 - 35.
1 punct/an pentru fiecare an lucrat peste 35 de ani.