Proiectul tăierii pensiilor speciale a fost publicat în dezbatere publică. Există o nouă formulă de recalculare a pensiilor speciale. Și totuși, din primele calcule, tăierile nu sunt atât de mari, deoarece pensia specială se calculează din veniturile brute pe ultimii ani care sunt foarte mari.
Citește și: CCR anulează o ultimă șansă de creștere a pensiilor. O categorie de pensionari, defavorizată
Pensiile speciale după tăierile lui Bolojan: judecător tribunal: 23.000 lei, Curtea de apel - 17.000
În plus, nu e clar dacă calculul se face și se va raporta și la veniturile restante pe care magistrații le-au câștigat în instanță. Probabil că vor conta și ele, astfel că pensiile magistraților vor fi și mai mari Newsweek a scris că acestea sunt de mai multe miliarde de lei.
Restanțele salariale câștigate de magistrați în instanță sunt de 7 miliarde în doar 3 ani. Și, în următorii 3 an se vor plăti restanțe de alte 3 miliarde de lei.
Citește și: Pensiile unei categorii de români cresc cu mii de lei de anul viitor. S-au făcut plăți de 7 miliarde
Formula de clacul a pensiilor speciale este următoarea:
„În acest caz, pensia de serviciu este egală cu 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor realizate în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data eliberării din funcţie, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime și grad profesional”, arată proiectul.
Ce pensii tăiate vor avea magistrații?
Încercăm o primă simulare
Elena Barbu, judecătoare la Înalta Curte de Casație și Justiție, urmează să se pensioneze în acest an.
Elena Barbu a avut următoarele venituri în ultimii 5 ani:
Anul 2024: Salariu de judecător: 550.000 lei
Anul 2023: Salariu de judecător: 551.000 lei
Anul 2022: Salariu de judecător: 347.869 lei
Anul 2021: Salariu de judecător: 310.000 lei
Anul 2020: Salariu de judecător: 300.000 lei
Venituri în 5 ani - 2.058.000 lei.
Venit lunar - 34.300 lei net
Venitul lunar brut - 58.600 lei
Pensia specială tăiată = 55% din 58.600 lei = 32.300 lei.
Citește și: Familie de magistrați cu 50.000 lei/lună pensii speciale. Soțul are și 17.000 lei salariu de la stat
În cazul în care pensia este prea mare se impune un prag: 45.800 lei. Pensia specială a judecătorului de mai sus nu poate fi mai mare de 38.900 lei net.
„Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net aferent venitului brut din ultima lună de activitate înainte de data eliberării din funcţie, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime și grad profesional”, este limita impusă de proiect.
Proiect Lege Pensii de Serviciu 1408 2025 by zapata_petre
În cazul de mai sus ultimul salariu a fost de 45.800 lei pe lună. Pensia specială nu poate fi mai mare de 38.000 lei net. Nici nu este.
Dispută în sala de judecată - Foto: Freepik
Judecătorii CCR nu vor avea tăieri de pensii
În cazul unui salariu net de 25.000 lei pe care îl ia un judecător cu 25 de ani de la un tribunal mai important. Dacă ar fi avut acest venit lunar net în ultimii 5 ani el ar fi avut un venit brut echivalent de 42.000 lei brut.
Pensia specială = 55% din 42.000 lei = 23.000 lei net.
Aici intervine însă interdicția ca pensia să fie mai mare decât 70% din ultimul salariu. Astfel, pensia unui judecător de tribunal va fi:
70% din salariul net de 25.000 lei = 17.500 lei
Judecătorii CCR vor avea pensia calculată tot după vechea formulă așa că vor rămâne cu pensiile mari. Ei au fost exceptați de la noua formulă de calcul prin care pensiile speciale vor fi tăiate.
Judecătorii CCR nu au fost incluși pe lista magistraților care vor avea pensiile tăiate după noua formulă de tăiere a pensiilor speciale.