Cât costă o operație de cataractă pentru pensionari? Se plătește din pensie sau e decontată?
Operația de cataractă este una dintre cele mai frecvente intervenții oftalmologice realizate în România, mai ales în rândul pensionarilor. Cât costă o intervenție? Este decontată de CNAS?
Tot mai mulți pensionari se confruntă cu probleme de vedere cauzate de cataractă. Această afecțiune apare atunci când cristalinul ochiului devine opac și imaginea percepută devine încețoșată.
Singura metodă care rezolvă definitiv problema este intervenția chirurgicală de înlocuire a cristalinului bolnav cu unul artificial.
Cât costă o operație de cataractă pentru pensionari? Se plătește din pensie sau e decontată?
Operația de cataractă este singura soluție eficientă și permanentă pentru tratarea cataractei, deoarece afecțiunea nu poate fi corectată prin medicamente, picături sau purtarea de ochelari.
Operația în sine nu este complicată: durează doar câteva minute și se realizează cu anestezie locală. Pacientul nu simte durere, iar rezultatele se văd aproape imediat după intervenție.
Tocmai de aceea, metoda este considerată una dintre cele mai eficiente și sigure proceduri din oftalmologie.
După externare, medicul oferă instrucțiuni clare: odihnă, evitarea efortului și protecția ochiului operat. În primele zile vederea poate părea tulbure, dar aceasta se îmbunătățește pe măsură ce organismul se adaptează la noul cristalin.
Citește și: Care pensionari pierd 600 lei la pensie după aplicarea CASS? Ce bani ia statul în funcție de pensie?

Foto: pensionar la medic Freepik (rol ilustrativ)
Cum pot fi ajutați pensionarii de Casa de Asigurări
Persoanele aflate la pensie au posibilitatea de a beneficia de intervenția de cataractă fără costuri directe, prin Casa de Asigurări de Sănătate. Pentru asta, trebuie parcurși câțiva pași:
-
un consult oftalmologic care confirmă diagnosticul,
-
obținerea unei recomandări pentru operație,
-
depunerea dosarului la CAS,
-
alegerea unei clinici sau a unui spital care are contract cu sistemul public.
Dacă toate condițiile sunt îndeplinite, costul intervenției este acoperit parțial sau total de stat.
Ce se întâmplă în clinicile private
Nu toți pacienții pot beneficia de programul CAS, iar în acest caz singura opțiune rămâne varianta privată. Prețurile diferă în funcție de metoda folosită și de tipul de cristalin implantat.
Pentru o operație standard, costurile pornesc de la câteva mii de lei și pot ajunge până la peste 7.000 de lei pentru metode mai complexe.
Citește și: Care pensionari nu mai primesc medicamente compensate cu 90%? Ce pensie au?
Cristalinele premium, care oferă o calitate superioară a vederii, pot ridica nota de plată până la 10.800 lei/ochi, însă există și opțiuni mai accesibile, în jur de 1.500 lei/ochi.
Pentru pensionari, aceasta poate însemna diferența dintre o viață activă și una limitată de problemele de vedere. Fie prin programele CAS, fie prin sistemul privat, accesul la această intervenție rămâne vital pentru calitatea vieții la vârsta a treia.