Ștefan Bordeianu (13 ani) a început să practice rugby-ul acum cinci ani pe Stadionul Arcul de Triumf, la echipa Șoimii București. Fratele său Andrei (7 ani) a început să facă primii pași pe același teren, apoi de la 4 ani a început să vină la antrenamente.
VIDEO Stejarii legendari îi cer ministrului Novak să lase rugby-ului Stadionul Arcul de Triumf
Acum, stadionul copilăriei lor este gata, însă ei pot privi gazonul doar prin gard și toate demersurile făcute în ultima vreme de minsitrul Sportului, Eduard Novak, arată că nici nu vor mai intra prea curând pe acest teren.
Mesajul celor doi frați care nu se mai pot juca pe Stadionul de Rugby Arcul de Triumf
Scrisoare către... ceilalți
Noi știm cum este și va fi
Ne antrenam aici, în spate, peternurile de antrenament. Era foarte frumos, chiar dacă vara, la orele noastre de antrenament terenurile erau ocupate de "alte sporturi" (cum am spus, noi știm cum este).
Așteptam jucându-ne pe sub tribună să se termine competițiile respective.
Când reușeam să intrăm pe teren începeau stropitorile care udau gazonul. Ne antrenam cu chiote de bucurie printre ele. Antrenamentele la noi la rugby sunt foarte frumoase.
Minciunile Ministerului Tineretului și Sportului
Iarna ea nu mai a noastră. Veneam cu părinții și domnii antrenori și deszăpezeam terenul. Și ne antrenam numai noi, fără "alte sporturi".
Deci știm cum este. Chiar și la școală, toamna, când înceăeam, veneau colegii de la "alte sporturi" cu diplome câștigate pe timpul verrii 9chiar dacă doar pe București), toată lumea îi felicita, iar diplomele lor ajungeau pe panoul de onoare al școlii.
Clubul nostru este cel mai puternic din România, suntem de multe ori campioni naționali.
Am câștigat turnee la Timișoara, Cluj, Brașov, Constanța, Bârlad, Gura Humorului, așa că am mers și noi la fel de mândri cu diplomele noastre, dar ni s-a spus, zâmbitor, că nu sunt recunoscute de Ministerul Sportului ca diplomel de la "alte sporturi".
Nu ne-am supărat, chiar dacă trecem ân fiecare zi pe lângă acel panou.
De ce vrea Gigi Becali să joace FCSB pe Stadionul de Rugby Arcul de Triumf. Rădăcinile unui scandal
Noi chiar vom scrie acea cerere de care spuneți dvs. și, dacă ne-o primiți, vă rugăm să ne lăsați să ne antrenăm pe terenul nostru din spate, chiar doar atunci când nu vin "alte sporturi", când udați gazonul, plouă sau ninge foarte mult. După cum am spus, știm cum este.
Am înțeles că ne luați gazonul pentru dezvoltarea, pentru viitorul sportului. Ne bucurăm că cei mici vor avea alte șanse...Deja avem 9 și 13 ani.
Domnul Daniel ne-a spus că deși nu toți vom ajunge mari rugby-ști, sigur toți vom fi pregătiți pentru viață, pentru că așa ne face rugby-ul și greutățile din jurul lui.
Ne bucurăm că dumneavoastră ați avut vremuri bune în sport și ați putut face performanță, dar așa cum se spune:
Vremurile grele nasc oameni puternici
Oamenii puternici fac vremuri bune
Vremurile bune nasc oameni slabi
Oamenii slabi fac vremuri grele
Deci noi o vom lua de ela capăt
Ștefan - 13 ani , Andrei - 7 ani