Grindeanu, noi informații despre ajutoarele la pensie din această primăvară. „Banii vor fi în buget”
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, aduce noi informații despre ajutoarele la pensie din această primavară. Acesta anunță că banii vor fi în buget.
PSD insistă ca pachetul de solidaritate socială să fie finanțat prin buget, iar măsurile sociale incluse nu sunt negociabile, a declarat marți liderul partidului, Sorin Grindeanu.
Potrivit acestuia, pachetul va include sprijin one-off pentru pensionarii cu venituri mici, eliminarea unor prevederi privind plata CASS pentru mame, veterani sau deținuți, precum și creșterea alocațiilor pentru copiii cu dizabilități.
Grindeanu, noi informații despre ajutoarele la pensie din această primăvară. „Banii vor fi în buget”
„Ne dorim ca discuțiile pe tema bugetului consolidat să fie finalizate cât mai repede, zilele acestea”, a adăugat Grindeanu, subliniind că toate aceste măsuri trebuie puse în aplicare fără întârziere.
Citește și: Ce au lucrat pensionarii care iau pensie crescută la MICA RECALCULARE? Șeful Casei de Pensii anunță
PSD a promis că pachetul va include o serie de ajutoare pentru pensionari și alte categorii vulnerabile. În primul rând, CASS-ul va fi eliminat pentru pensiile veteranilor de război și ale văduvelor veteranilor, care în prezent plătesc 10% din pensie.
De asemenea, se are în vedere eliminarea CASS pentru mame, precum și creșterea alocațiilor pentru copiii cu dizabilități.
Liderul PSD a precizat că sprijinul nu va fi negociat cu guvernul și că fondurile necesare vor fi asigurate în buget.
Citește și: Escrocherie la pensie. Pensionari furați de falși angajați ai unei firme de distribuție gaze
Ajutoarele one-off pentru pensionari
Newsweek prezintă detaliile pachetului de solidaritate care vizează pensionarii:
-
1.350.000 de pensionari cu pensii până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 1.000 de lei, împărțit în două tranșe (de Crăciun și de Paște).
-
670.000 de pensionari cu pensii între 1.500 și 2.000 de lei vor primi 800 de lei.
-
1.000.000 de pensionari cu pensii între 2.000 și 3.000 de lei vor primi 600 de lei.
Grindeanu a subliniat că ritmul actual de stagnare a pensiilor și salariilor nu mai poate continua și că este nevoie urgentă să se corecteze greșelile trecutului.
„Românii nu sunt doar niște nume pe un tabel, nici niște asistați. Sunt pensionari, părinți, copii și tineri care depind de noi. Este timpul să oprim acest tăvălug al deciziilor economice stupide”, a scris liderul PSD pe pagina sa de socializare în momentul în care a fost anunțat deficitul.