Durata concediului de acomodare ar putea crește. Cât pot rămâne acasă cei care au adoptat un copil

DE Bianca Iosef | 20.10.2022 - 14:56
Concediu de adopție- Foto: PEXELS PHOTOS
Concediu de adopție- Foto: PEXELS PHOTOS

O iniţiativă legislativă depusă la Parlament prevede creşterea de la unul la doi ani a duratei concediului de care beneficiază persoanele care adoptă un copil.

SHARE

Proiectul, iniţiat de 29 de parlamentari ai PNL, USR, PSD şi din grupul minorităţilor naţionale, completează în acest sens Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei.

"Adoptatorul sau, opţional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, din activităţi salariale şi asimilate acestora sau, după caz, din activităţi independente, drepturi de autor ori activităţi agricole, denumit în continuare persoană îndreptăţită, poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum doi ani, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, precum şi de o indemnizaţie lunară", prevede proiectul depus.

Citește și: FOTO Chipul unei actrițe de origine asiatică va apărea de săptămâna viitoare pe o monedă americană

Potrivit expunerii de motive, "la baza acestei modificări legislative pentru creşterea duratei concediului de acomodare la maximum doi ani stă principiul egalităţii în faţa legii, principiu de rang constituţional conform căruia legea trebuie să ofere şanse egale tuturor cetăţenilor".

Citește și: O persoană produce 34,6 kg de deşeuri din plastic pe an. România reciclează mai mult decât Franța

"Având în vedere faptul că respectarea principiului egalităţii se verifică atât prin raportare la diferenţă, cât şi la discriminare şi comparând legea care stabileşte durata maximă a concediului de acomodare a copilului adoptat (Legea nr. 273/2004) cu legea care stabileşte durata concediului de creştere a copilului (OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor), se constată faptul că în timp ce naşterea unui copil asumat şi însuşit de familie dă naştere unui drept de concediu cu durata de maximum doi ani pentru unul dintre părinţi, adoptarea unui copil dă naştere unui concediu de acomodare de doar maximum un an", explică iniţiatorii.

Ei arată că acordarea acestui de concediu pe o perioadă de doi ani respectă principiul egalităţii cetăţenilor, implicit al copiilor, în faţa legii.

"Considerăm că este normal ca, pentru a respecta principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi, implicit, egalitatea copiilor în faţa legii, să crească şi durata maximă a concediului de acomodare la doi ani, pentru că durata procesului de adaptare la familie nu trebuie să fie diferită nici în funcţie de momentul în care copilul ajunge să facă parte din familie (momentul naşterii ori cel al adopţiei) şi nici în funcţie de modul în care acesta devine parte din familie (prin procesul naşterii ori prin procesul adopţiei)", au mai transmis iniţiatorii proiectului.

Iniţiativa legislativă urmează să intre în dezbaterea Senatului şi apoi a Camerei Deputaţilor, care este for decizional, scrie Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te