Directorul Termo Prahova, Horia Tiseanu, a demisionat în urma scandalului apei calde din Ploiești

DE Bianca Iosef | Actualizat: 04.08.2022 - 16:53
Horia Tiseanu- Foto: OBSERVATORUL PRAHOVEAN

Directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Termo Prahova, Horia Tiseanu, a demisionat, joi, în urma scandalului privind sistarea apei calde în municipiul Ploieşti pentru o lună de zile, a informat oficial Consiliul Judeţean (CJ) Prahova.

SHARE

Acesta a comunicat preşedintelui ADI Termo Prahova încetarea contractului individual de muncă prin demisie, începând cu data de 5 august.

Citește și: SC Termoficare Prahova somată să reia alimentarea cu apă caldă în Ploiești în următoarele 24 de ore

Anterior, surse din cadrul administraţiei judeţene au declarat că Tiseanu a fost demis.

El a fost numit director al ADI Termo Prahova în toamna anului trecut, iar în timpul mandatului său s-a derulat licitaţia pentru delegarea gestiunii serviciului de furnizare a agentului termic în municipiul Ploieşti.

Citește și: Ilie Năstase, evacuat din apartamentul deținut de Ion Țiriac. „Nasty” acumulase restanțe mari

Tiseanu a fost primar al municipiului Câmpina în perioada 2004-2020.

El a fost trimis în judecată de DNA Ploieşti, în 2017, într-un dosar privind fapte de abuz în serviciu, trafic de influenţă şi instigare la delapidare în formă continuată, speţa fiind încă pe rolul instanţelor.

Aproximativ 130.000 de ploieşteni racordaţi la sistemul centralizat de termoficare nu beneficiază, de luni dimineaţă, de apă caldă ca urmare a unor lucrări care, conform operatorului de termoficare, vor dura circa 30 de zile, o parte dintre spitalele care funcţionează în oraş, între care cel de Pediatrie şi Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) fiind, de asemenea, afectate.

Demararea acestor lucrări a fost anunţată, săptămâna trecută, de noul operator al Ploieştiului - Termoficare Prahova SA - prin intermediul unor afişe lipite la scările de bloc, iar apoi printr-un comunicat de presă.

"Odată cu preluarea capacităţilor de producţie de la fostul operator care a asigurat serviciile de furnizarea a apei calde menajere şi a termiei în Municipiul Ploieşti, o comisie tehnică cu sprijinul experţilor externi, desemnată să evalueze starea instalaţiilor, a întocmit un raport complex privitor la starea echipamentelor preluate. În acest moment, Cazanul de Apă Fierbinte nr. 2 este singura sursă de producere a energiei termice care este utilizabilă, restul surselor de producţie fiind inoperabile, din motive tehnice sau de reglementare. Caracterul urgent al operaţiunii de reparaţie a singurei surse de producţie a energiei termice, respectiv a Cazanului de Apă Fierbinte Nr. 2 din CET Brazi, dar şi realitatea tehnică din teren, obligă SC Termoficare Prahova SA să ia măsura nedorită de sistare a furnizării apei calde menajeră pe raza municipiului Ploieşti, începând cu data de 1 august, pentru o perioadă de aproximativ 30 de zile. SC Termoficare Prahova SA a adresat partenerilor din cadrul autorităţilor publice locale propunerea de a asigura, în perioada operaţiunilor de reparaţii, o sursă alternativă de furnizare a apei calde menajeră, prin închirierea şi instalarea a două Cazane Mobile de Apă Fierbinte", se arăta în comunicatul operatorului.

Preşedintele CJ Prahova, care este şi preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Termo Prahova, Iulian Dumitrescu, a anunţat, marţi, rezilierea contractului de delegare a serviciului de furnizare a agentului termic în sistem centralizat în municipiul Ploieşti.

"Azi a avut loc şedinţa AGA, am reziliat contractul de delegare a serviciului de termie. Principalul motiv a fost că ei aveau în contract obligativitatea furnizării apei calde către ploieşteni şi nu au respectat asta. Nu există vreun motiv ca să fi oprit CET-ul în acest moment. Pe această cale, cu ajutorul dumneavoastră o să îi somăm ca să înceapă livrarea de apă caldă cât mai curând posibil", a declarat Dumitrescu, după şedinţa AGA ADI Termo Prahova.

Contractul pentru delegarea gestiunii prin concesiune a serviciului public de alimentare cu energie termică produsă în mod centralizat pentru municipiul Ploieşti a fost câştigat, în luna mai, de o asociere formată din Geotherm Distribution SA şi Gas & Power Trading SRL.

Licitaţia a fost organizată după ce fostul operator, compania Veolia Energie Prahova, a anunţat, în octombrie 2021, rezilierea înainte de termen a contractului în baza căruia asigura serviciul de alimentare cu energie termică pentru municipiul Ploieşti, scrie Agerpres. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te