Cum să faci bani de Crăciun? 7.000 de locuri de muncă disponibile în București, în perioada sărbătorilor
Aproape 7.000 de locuri de muncă sunt disponibile în București, în perioada 24 - 31 decembrie 2025. Cele mai multe sunt pentru muncitori
Mii de bucureșteni se pot angaja de sărbători. ANOFM anunță o mulțime de posturi.
Cum să faci bani de Crăciun? 7.000 de locuri de muncă disponibile în București, în perioada sărbătorilor
Un număr de 6.995 de locuri de muncă sunt disponibile la nivelul Municipiului București, în perioada 24 - 31 decembrie, potrivit datelor furnizate de către agenții economici, aflați în evidența Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM).
Astfel, din totalul posturilor vacante, 470 sunt destinate persoanelor cu studii superioare, 356 persoanelor cu studii medii, 3.360 pentru muncitorii calificați și 2.809 pentru muncitorii necalificați.
Citește și: Ce loc de muncă găsești ca muncitor necalificat, în România? Îți trebuie minim 8 clase. Ce salariu primești?
Reprezentanții AMOFM precizează că baza de date a locurilor de muncă vacante este dinamică, iar în vederea unei informări cât mai corecte și actualizate instituția va publica zilnic, pe propria pagină de Internet, joburile libere declarate de către angajatori.
Citește și: O directoare a rămas șomeră la 57 de ani și în 20 de luni și-a vândut tot. „Vârsta lucra împotriva mea”
Informațiile privind locurile de muncă vacante și condițiile de ocupare a acestora se pot obține de la Agențiile Locale pentru Ocuparea Forței de Muncă.