Creșterea pensiilor militare în același timp cu solda, anulată de CCR. 200.000 pensionari, afectați

DE Alex Darvari | Actualizat: 27.07.2025 - 16:34
Pensionar militar - Foto: Freepik
Pensionar militar - Foto: Freepik
Militari, la salut - Foto: Freepik
Militari, la salut - Foto: Freepik

Pensionarii militari, polițiști și rezerviștii au primit o lovitură. O actualizare a pensiilor militare în același timp cu soldele a fost declarată neconstituțională de CCR. Avem toate detaliile și documentele.

SHARE

Pensiile militare nu au fost recalculate la 1 septembrie 2024. Atunci, au fost recalculate 4.700.000 pensii contributive, dar nu și pensiile militare.

Citește și: Nouă formulă de recalculare a pensiilor la 1 august. Cum calculați corect CASS și impozitul?

Citește și: 600.000 pensionari pierd 6000 lei la pensie. Mica recalculare amânată un an. Ministrul muncii anunță

Guvernul a dat o lege prin care urmau să crească pensiile militare. Atacată de Avocatul Poporului, CCR a decis că legea nu este constituțională.

Creșterea pensiilor militare în același timp cu solda, anulată de CCR. 200.000 pensionari, afectați

Newsweek a scris despre subiect în link de mai jos:

Citește și: DOCUMENT CCR a motivat de ce a refuzat creșterea pensiilor militare cu sute de lei  Guvernul vinovat

O altă lege care ar fi urmat să crească pensiile militare în același timp cu soldele a fost declarată neconstituțională. 

Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat neconstituțională legea care completa Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

E vorba de 3 noi articole introduse după articolul 59. Aceste 3 articole ar fi permis actualizarea pensiilor deja aflate în plată, ori de câte ori se modifică solda de grad sau de funcție a personalului militar activ.

Cel 3 articole declarate neconstituționale sunt mai jos:

După articolul 59 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se introduc trei noi articole, art. 591-593, cu următorul cuprins:

Art. 59 si 1. -
Cuantumul pensiilor militare de stat aflate în plată se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în procentajele stabilite la art. 29 şi 30 şi art. 108 şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de stabilire a pensiei militare, inclusiv prin excepţie de la prevederile art. 60, potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi a mediei soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi a drepturilor băneşti, care fac parte din baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii şi valorificate în ultima decizie de pensie.

Art. 59 si 2. -
În cazul în care, în urma actualizării, rezultă o pensie mai mică decât cea aflată în plată, atunci se va menţine suma în plată.

Art. 59 si 3. -
Prevederile art. 591 nu se aplică pensionarilor militari care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, cât şi celor care au calitatea de parlamentar, pe perioada exercitării acestor funcţii.

Toate aceste 3 articole de mai sus au fost declarate neconstituționale.

De ce recalcularea pensiilor militare e neconstituțională?

CCR a declarat că cele 3 modificări de mai sus contravin unor principii fundamentale precum egalitatea în fața legii, securitatea juridică și coerența normativă.

Cele 3 modificări ar fi completat articolul 59 care zicea:

Articolul 59: Cuantumul pensiilor militare de stat aflate în plată la 31 decembrie a anului anterior se indexează, din oficiu, începând cu 1 ianuarie a anului în curs, cu ultima rată medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la această dată și comunicat de Institutul Național de Statistică.

CCR a susținut că prevederile sunt discriminatorii deoarece legea excludea de la actualizare anumite categorii de pensionari militari – cei care dețin sau au deținut funcții publice de demnitate, cum sunt parlamentarii, membrii Guvernului sau alte funcții echivalente. Decizia CCR e AICI

CCR a reținut și incoerența legii:  

„Curtea observă că, în punctul său de vedere, Guvernul indică impactul bugetar al măsurilor preconizate în cuprinsul propunerii legislative supuse dezbaterii, respectiv (exprimate lunar): actualizarea soldei de grad - 130 milioane lei, actualizarea soldei de funcţie - 240 milioane lei, ceea ce înseamnă un impact bugetar total de 370 milioane lei/lună.

Curtea reţine cu privire la impactul bugetar estimat că propunerea legislativă a fost adoptată de cele două Camere într-o redactare diferită faţă de forma iniţiatorului care a fost avută în vedere la elaborarea punctului de vedere al Guvernului, în sensul că actualizarea nu mai priveşte toate pensiile militare, ci numai pe cele aflate în plată la data intrării în vigoare a legii analizate”, arată CCR.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te