Într-o serie de întâlniri de la Casa Albă cu liderii europeni și cu președintele Trump, discuțiile despre garanțiile de securitate pentru Ucraina au fost descrise de oficialii americani și europeni ca un „pas important către pace”, însă după întâlnirea din Alaska nu s-a ajuns nici măcar la un armistiițiu parțial. Rusia continuă să ucidă civili nevinovați, înclusiv copii în Ucraina.
Dilema lui Zelenski. Cât de mult poate conta pe garanțiile lui Trump? Se decide soarta Ucrainei
Trump a declarat că „ne vom asigura că va funcționa” și că, dacă se va instaura pacea, „nu are nicio îndoială în privința asta”, deși nimic palpabil nu s-a concretizat după summitul din Alaska cu Putin.
Problema principală pentru Zelenski rămâne claritatea și credibilitatea angajamentului american.
William B. Taylor Jr., fost ambasador al SUA în Ucraina, avertizează că ucrainenii nu vor accepta doar asigurări verbale.
„Ei nu sunt interesați doar de astfel de asigurări. Nu sunt interesați de afirmația președintelui Trump că «puteți conta pe mine»”, a declarat William B. Taylor Jr., fost ambasador al SUA în Ucraina.
„Nu vor fi de acord și nu vor accepta o asigurare, o asigurare politică. Asta nu le oferă siguranța de care au nevoie..”
Întâlnirea s-a încheiat cu evaluări optimiste din partea europenilor și cu unele progrese în vederea unei întâlniri între Zelenski și Putin, la un loc care urmează să fie stabilit, însă nu în viitorul apropiat potrivit Kremlinului.
Din discuțiile recente reținem că Ucrainei i s-a cerut să cumpere arme americane în valoare de 90 de miliarde de dolari prin Europa, iar Statele Unite să achiziționeze drone de la Ucraina, însă un acord formal încă nu a fost semnat în acest sens.
Foto: Profimedia images
Dilema pentru Kiev rămâne dacă Trump poate fi în mod real crezut că își va ține cuvântul, în condițiile în care sunte deja cunoscute pozițiile sale în continuă schimbare față de Ucraina și față de alte crize diplomatice, în special când vine vorba de negocieri cu miză mare.
Trump și-a schimbat radical discursul față de Ucraina și Europa
De remarcat este totuși că, în mod paradoxal, discursul lui Trump marchează o schimbare față de pozițiile anterioare, când protecția Ucrainei era lăsată în seama Europei, iar amenințările și promisiunile sale erau mai instabile.
Donald Trump - Foto: Profimedia images
Aceasta nu a fost singura schimbare de poziție. Cu doar câteva zile în urmă, Trump a amenințat cu „consecințe grave” dacă Putin nu va fi de acord cu un încetare rapidă a focului, cerută de Ucraina înainte de începerea oricăror negocieri pentru o pace permanentă.
Ulterior, Trump și-a schimbat din nou poziția după întâlnirea de vineri din Alaska cu Putin, moment în care a adoptat doleanța lui Putin pentru un acord de pace mai amplu, fără a fi necesară o încetare imediată a focului.
După discuția cu Putin, Trump și-a îndreptat apoi campania de presiune asupra lui Zelenski, afirmând în weekend că liderul ucrainean ar putea pune capăt războiului cu Rusia „aproape imediat”, dacă cedează teritorii Rusiei, lucru inacceptabil pentru Ucraina.
Deocamdată doar vorbe
Experții susțincă că o abordare a păcii realistă ar putea include ca țările europene să furnizeze Ucrainei resurse militare în caz de un nou atac al Rusiei, în timp ce SUA ar susține defensiva din statele vecine.
Daniel Fried, fost ambasador al SUA în Polonia, explică: „Nu cred că Zelensky se va mulțumi cu o simplă asigurare verbală. Trebuie să știe mecanismele precise.”
În trecut, Trump a oferit promisiuni și amenințări schimbătoare, de la taxe vamale la acțiuni militare în Orientul Mijlociu și față de Rusia, ceea ce ridică o altă dilemă pentru Zelenski - cât de predictibil este Trump ca partener de negociere, în condițiile în care chiar și recunoașterea dificultăților conflictului din Ucraina a venit cu admisia că „este una dintre cele mai dificile și complexe” situații la care a lucrat.
Astfel, pentru Zelenski, calculul nu se reduce doar la oportunitatea păcii imediate, ci la evaluarea riscului de a se baza pe promisiunile unui lider a cărui abordare față de crize internaționale a fost adesea imprevizibilă.