joi 22 octombrie
EUR 5.3297 USD 4.7489
Abonează-te
Newsweek România

CFR anulează mai multe trenuri în noiembrie. Călătorii vor fi transportați cu mașinile. Pe ce rute?

Data publicării: 22.10.2026 • 10:20 Data actualizării: 22.10.2026 • 10:23
TRen în gară - Foto: Magnific (rol ilustrativ)
TRen în gară - Foto: Magnific (rol ilustrativ)

Călătorii care au drum prin vestul țării în noiembrie trebuie să verifice programul trenurilor înainte de plecare. CFR Călători anunță anulări pe anumite porțiuni de traseu, iar pasagerii vor fi preluați de mijloace auto. Sunt afectate inclusiv legături cu Iași și Oradea.

Mai multe trenuri CFR Călători nu vor circula pe anumite porțiuni de traseu în perioada 8–20 noiembrie 2026, din cauza lucrărilor la infrastructura feroviară dintre stațiile Șag și Aradu Nou. Compania a anunțat modificări pentru nouă trenuri InterRegio și Regio. Pasagerii vor fi transportați cu mijloace auto între Arad și Timișoara Nord.

CFR anulează mai multe trenuri în noiembrie. Călătorii vor fi transportați cu mașinile. Pe ce rute?

Potrivit CFR Călători, lucrările efectuate de administratorul infrastructurii feroviare, CNCF CFR SA, vor afecta mai multe trenuri care circulă între Arad și Timișoara.

În perioada 8/9 – 18/19 noiembrie 2026, trenul IR 1763 Iași – Arad – Timișoara Nord va circula normal între Iași și Arad, dar va fi anulat pe distanța Arad – Timișoara Nord.

Călătorii vor fi preluați de mijloace auto pentru continuarea deplasării până la Timișoara.

În sens invers, trenul IR 1765 Timișoara Nord – Arad – Iași va fi anulat între Timișoara Nord și Arad în perioada 9/10 – 19/20 noiembrie.

Pe distanța Arad – Iași, trenul va circula conform programului obișnuit.

Citește și: Nouă trenuri spre România pleacă mai devreme din Budapesta. Unul își schimbă ora cu 35 de minute

Ce alte trenuri sunt afectate de lucrările CFR

În perioadele 9–14 noiembrie și 16–19 noiembrie, vor interveni modificări și pentru alte trenuri.

Trenul IR 1538 Oradea – Arad – Timișoara Nord va circula normal între Oradea și Arad, dar va fi anulat între Arad și Timișoara Nord. Pasagerii vor fi transportați cu mijloace auto pe această distanță.

Totodată, transportul călătorilor cu mijloace auto va fi asigurat pentru următoarele trenuri:

  • R 2604 Arad – Timișoara Nord;

  • R 2608 Arad – Timișoara Nord;

  • R 2029 Timișoara Nord – Arad.

În perioadele 9–13 noiembrie și 16–19 noiembrie, modificările vor afecta și trenurile R 3115 Timișoara Nord – Arad – Oradea și R 2605 Timișoara Nord – Arad.

Pentru R 3115, pasagerii vor fi transportați cu mijloace auto între Timișoara Nord și Arad, iar trenul va circula normal între Arad și Oradea.

Pe 14 noiembrie, aceeași măsură se va aplica trenului R 3117 Timișoara Nord – Arad – Oradea. În această zi va fi asigurat transport auto și pentru călătorii trenului R 2605.

Ce se întâmplă cu biletele cumpărate pentru trenurile anulate

CFR Călători anunță că pasagerii care au achiziționat bilete pentru trenurile afectate pot solicita restituirea contravalorii acestora, dacă nu le-au utilizat.

Restituirea se poate face pentru întreaga călătorie sau doar pentru porțiunea de traseu neefectuată, în conformitate cu regulamentul de transport feroviar.

Citește și: Probleme în traficul feroviar. O locomotivă s-a defectat. Circulația trenurilor, afectată

Călătorii pot verifica informațiile actualizate despre circulația trenurilor la numărul 021 9521, prin aplicația „Trenul Meu” sau direct în stațiile feroviare, potrivit CFR Călători.

Mai multe articole din secțiunea Social
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră