Avocat spune ce pot face pensionarii după ce pensia lor nu s-a indexat în 2026? Cum pot obține 190 lei în plus
Pensionarii care așteptau creșterea pensiilor s-au trezit cu veniturile neschimbate. Există soluții pentru a-și revendica drepturile. Cum pot obține 190 lei în plus?
Pensionarii din România se confruntă cu o situație dificilă deoarece indexarea anuală a pensiilor a fost înghețată.
Valoarea punctului de pensie a rămas neschimbată la 81 de lei, atât în 2024, cât și în 2025 și 2026. Un calcul realizat de Newsweek arată că la 1 ianuarie 2025 valoarea punctului de pensie trebuia să crească cu 13% (indexarea) și să ajungă la 91 de lei.
La 1 ianuarie 2026, pensiile trebuaiu să fie indexate cu 7%, iar punctul de pensie să ajungă la 97 de lei. Dar, amândouă indexările au fost anulate.
Guvernul a justificat această decizie prin motive economice, invocând OUG 156/2024 și, recent, OUG 89/2025, care au blocat majorarea prevăzută legal.
Ce pot face pensionarii după ce pensia lor nu a crescut în 2026? Cum pot obține 190 lei în plus?
Această înghețare a pensiilor are efecte directe asupra veniturilor pensionarilor, care au pierdut, la 1 ianuarie 2026, în medie, 190 de lei lunar pentru că pensia nu s-a indexat cu 7%.
Creșterea prevăzută de lege pentru 1 ianuarie 2026 era de 7%, rezultată din inflația de 5% și jumătate din creșterea salariului mediu net (2%).
În lipsa acestei majorări, mulți pensionari se văd nevoiți să facă față unor costuri crescute, fără ajustarea veniturilor.
Citeșt și: Avocatul Poporului încasează 3 pensii de 22.000 lei. A tăiat 4.900.000 pensii contributive cu 12%
Avocatul Ioan Dudulea a spus cum pot pensionarii să își recupereze creșterile de pensie anulate după ce indexarea nu s-a mai dat:
„Punctul de pensie a rămas la același nivel din anul 2024 - 81 de lei, n 2025 cât și în 2026, pensiile nefiind actualizate cu rata inflației, așa cum prevede Legea Pensiilor 360/2023, deoarece prin OUG 156/2024 și recent, prin OUG 89/2025 nu s-a actualizat valoarea punctului de pensie pentru anii 2025 și 2026.
Pentru majorarea pensiei, începând cu ianuarie 2025 și recuperarea sumelor neachitate, este necesară chemarea în judecata a Casei de Pensii și sezizarea Curții Constituționale, a spus avocatul.
O soluție ar fi ca pensionarii și organizații sindicale să ceară Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională pentru neconstituționalitatea ordonanței care a blocat indexarea.
Anul trecut, Avocatul Poporului a refuzat, anul trecut, să conteste anularea indexării pensiilor
Ce pierd pensionarii și ce pot câștiga
Chiar dacă procesul împotriva Casei de Pensii poate fi dificil și de durată, depunerea contestațiilor și acțiunilor legale rămâne singura cale prin care pensionarii își pot revendica drepturile.
Citește și: 3.200 de lei ajutor de șomaj. Cine ia această idemnizație și ce a lucrat?
Legea Pensiilor prevede clar că pensiile trebuie actualizate anual, însă autoritățile au amânat indexarea invocând motive economice și bugetare. În practică, pensionarii care doresc să recupereze sumele neachitate au două opțiuni principale:
-
Depunerea unei contestații la Casele de Pensii – primul pas legal, prin care pensionarii semnalează neregularitățile privind valoarea punctului de pensie.
-
Acțiune în instanță și sesizarea Curții Constituționale – în cazul în care contestația este respinsă sau ignorată, pensionarii pot iniția un proces împotriva deciziei instituției. Procedura poate fi complexă și de durată, uneori luni sau chiar ani, dar oferă o cale oficială de a revendica drepturile prevăzute de lege.
Specialiștii în drept avertizează însă că nu este garantat un câștig rapid. Instanțele iau în considerare și argumentele Guvernului privind motivele economice, ceea ce face ca victoria să depindă de circumstanțele fiecărui caz.