Concediul acordat pentru creșterea copilului este prevăzut de Ordonanța de Urgență nr. 111/2010, care stabilește regulile privind acordarea indemnizației lunare și a drepturilor aferente acestei perioade.
Conform reglementărilor în vigoare, acest tip de concediu poate fi solicitat nu doar de părinții biologici, ci și de adoptatori, persoanele cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției, de tutori sau de cei care au copilul în plasament ori în plasament de urgență – cu excepția asistentului maternal profesionist, dacă este vorba de un copil plasat la acesta.
Ce drepturi poți avea la pensie fără să muncești? Există un concediu care nu-ți anulează vechimea
În general, durata concediului este de până la 2 ani, iar pentru copiii cu dizabilități, perioada se extinde până la 3 ani. Pentru a beneficia de acest drept, solicitantul trebuie să fi obținut venituri supuse impozitului în cel puțin 12 luni din ultimii 2 ani anteriori nașterii copilului, să aibă domiciliul sau reședința în România și să locuiască efectiv împreună cu copilul, ocupându-se de creșterea acestuia.
Una dintre întrebările frecvente, venite atât din partea angajaților, cât și a angajatorilor, se referă la impactul acestei perioade asupra vechimii în muncă și asupra stagiului de cotizare necesar pentru pensie.
Citește și: 4.800 lei în plus la pensie în luna iunie pentru un pensionar cu 37 ani munciți. Cum se explică?
Interesul este justificat, mai ales într-un sistem în care o bună parte dintre drepturile salariale, de promovare sau de pensionare depind de acumularea unei anumite vechimi sau a unui stagiu minim.
Foto: Freepik (fotografie cu caracter ilustrativ)
Conform OUG nr. 111/2010, articolul 22, timpul în care o persoană se află în concediul pentru creșterea copilului este recunoscut ca perioadă asimilată stagiului de cotizare în vederea obținerii drepturilor de pensie în sistemul public.
Totodată, acest interval este considerat și vechime în muncă, în serviciu și în specialitate, având relevanță inclusiv în profesiile reglementate de Legea nr. 200/2004 privind recunoașterea calificărilor profesionale.
Cadrul legal actual privind pensiile, respectiv Legea nr. 360/2023, susține această abordare. Articolul 14, alineatul 1, litera e) al acestei legi confirmă faptul că perioada în care o persoană a beneficiat de indemnizație pentru creșterea copilului este asimilată stagiului de cotizare, conform Legalbadgers.
Această prevedere este importantă deoarece contribuie la îndeplinirea duratei necesare pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă, a celei anticipate sau a altor prestații sociale.
Vechime la pensie pentru creștere copil
Recunoașterea acestei perioade are un impact considerabil, mai ales în sectorul bugetar, unde vechimea în muncă influențează nivelul de salarizare și avansarea profesională.
În mediul privat, deși normele pot fi mai flexibile, angajatorii sunt obligați să țină cont de această perioadă la calculul vechimii totale.
Citește și: Cum suplimentezi pensia contributivă? Pensionarii mai au nevoie de 1.300 lei pentru un trai decent
Pe lângă indemnizația lunară, părintele aflat în concediu își păstrează calitatea de asigurat în sistemul de sănătate, fără a fi necesară plata contribuției. În plus, legea interzice angajatorului să înceteze raporturile de muncă în această perioadă, oferind astfel o protecție clară pentru părinți.
În concluzie, legislația românească oferă un cadru clar și favorabil pentru părinții care aleg să își ia concediu pentru creșterea copilului. Drepturile acestora sunt garantate atât în raport cu angajatorii, cât și în ceea ce privește sistemul public de pensii și alte beneficii sociale.
Astfel, părinții pot beneficia de o tranziție profesională fără penalizări, având garanția că alegerea de a se dedica copilului în primii ani de viață nu le va afecta negativ cariera sau accesul la pensie.
Este concediul medical luat în considerare la calculul pensiei?
În ceea ce privește influența perioadelor de concediu pentru creșterea copilului asupra pensiei, legislația face o distincție clară între mai multe intervale de timp, fiecare tratat diferit în sistemul public de pensii:
-
Pentru concediile acordate înainte de 1 aprilie 2001, perioada în care o persoană a avut grijă de copil este recunoscută ca vechime efectivă în muncă, fiind contributivă – adică se adaugă direct la stagiul de cotizare necesar pentru pensie.
-
Pentru intervalul dintre 1 aprilie 2001 și 1 ianuarie 2006, perioada în care s-a beneficiat de indemnizație de creștere a copilului este considerată stagiu asimilat. Asta înseamnă că este luată în calcul pentru acordarea pensiei, dar nu contribuie la îndeplinirea stagiului minim sau complet de cotizare necesar pentru unele beneficii, cum ar fi punctele de stabilitate sau reduceri de vârstă la pensionare.
-
După data de 1 ianuarie 2006, concediul pentru creșterea copilului rămâne în continuare stagiu de cotizare asimilat, recunoscut pentru pensie, dar fără a fi contributiv.
Pentru a înțelege mai bine cum influențează aceste perioade pensia, iată un caz practic furnizat de Casa Națională de Pensii:
Citește și: Ministrul muncii anunță dacă se mai indexează pensiile și dacă se mai dau bani la Mica Recalculare
O femeie născută la data de 1 iulie 1963 urmează să se pensioneze pentru limită de vârstă la data de 1 ianuarie 2025, beneficiind de reducerea vârstei standard de pensionare în baza art. 51 (pentru creșterea mai multor copii).
Aceasta a realizat un stagiu total de cotizare de 34 de ani, distribuit astfel:
-
-
30 ani și 6 luni lucrați în condiții normale de muncă (stagiu contributiv).
-
1 an concediu de creștere copil acordat înainte de 1 aprilie 2001 – perioadă considerată contributivă.
-
6 luni de concediu între 1 aprilie 2001 și 1 ianuarie 2006, tratate ca stagiu asimilat.
-
2 ani de concediu de creștere copil, după 1 ianuarie 2006, de asemenea înregistrat ca stagiu asimilat.
-
Pentru a beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare (cu 1 an pentru 2 copii), legea solicită un stagiu complet contributiv de 33 ani și 3 luni – prag pe care persoana în cauză îl atinge, având în vedere perioadele contributive din carieră.