Banii obţinuţi din chiria antenelor de pe bloc nu se dau proprietarilor. Ce se întâmplă cu ei lună de lună?
Banii obţinuţi din chiria antenelor care sunt plasate pe blocurile de locuinţe nu se dau proprietarilor. Ce se intâmplă cu ei, lună de lună, după ce sunt încasaţi?
De multe ori, când mergem prin oraş, ne uităm pe blocuri şi vedem o mulţime de antene plasate pe acoperişurile imobilelor de locuinţe.
Pentru a fi puse acolo, aceste antene, cum sunt de exemplu cele ale companiilor de telefonie mobilă, stau pe contracte de chirie încheiate de asociaţii de proprietari cu providerii de telefonie.
Dar probabil că oricine se gândeşte: ce-ar fi dacă nu aş mai plăti întreţinere şi aceşti bani mi-ar îndestula contul de la asociaţie, după ce sunt distribuiţi pe fiecare apartament? Nu merge aşa.
Banii obţinuţi din chiria antenelor de pe bloc nu se dau proprietarilor
Legal, blocurile cu apartamente se numesc condominiuri. Veniturile obținute din închirierea părților comune ale condominiului sunt venituri ale asociației și trebuie evidențiate distinct în contabilitatea acesteia.
Cheltuielile efectuate din aceste fonduri nu sunt întotdeauna vizibile în lista lunară de întreținere, motiv pentru care proprietarii au dreptul să solicite în scris informații privind aceste cheltuieli, conform grupului de Facebook Asociaţii de Proprietari.
Proprietarii au dreptul să afle valoarea fondului acumulat, situația încasărilor, dar şi să vadă documentele justificative ale cheltuielilor efectuate şi hotărârile prin care s-a aprobat utilizarea acestor sume.
Citeşte şi: Cum să poziționezi antenele routerului pentru a amplifica semnalul Wi-Fi. O singură mișcare schimbă totul
Iar aceasta pentru că, dacă asociația încasează venituri din chirii, fiecare proprietar are dreptul să cunoască valoarea acestor fonduri și modul în care sunt administrate.
Transparența financiară nu este un favor făcut proprietarilor, ci o obligație legală.
Simulare. Câţi bani poate obţine blocul tău şi ce se poate face cu ei?
O asociație de proprietari din România poate obține din chiria unei antene GSM (Orange, Vodafone, Digi, Telekom) o sumă cuprinsă în medie între 400 și 1.200 de euro pe lună.
Această sumă e mai mare sau mai mică şi diferă în funcție de oraș, poziționarea blocului (înălțime, vizibilitate) și numărul de operatori care împart infrastructura.
În zonele ultracentrale din București sau nodurile majore de telecomunicații, sumele pot depăși 1.500 de euro pe lună.
Citeşte şi: Angajaţii Senatului vor acum să dea jos antenele de pe Palatul Parlamentului. Nu mai aduc bani
La un bloc cu, să zicem, 40 de apartamente, conform Legii 196/2018:
Chirie brută încasată: 600 de euro/lună (cam 3.000 de lei). Asociațiile au scutire de impozit doar pentru veniturile din activități economice care nu depășesc 15.000 euro/an. Este şi în acest caz, pe calculul nostru.
Dar numai dacă acești bani sunt utilizați pentru îmbunătățirea clădirii. Fondul disponibil anual net este de 7.200 de euro (adică în jur de 36.000 de lei).
Conform legii românești, acești bani nu pot fi distribuiți în cash locatarilor și nu pot fi folosiți pentru a plăti salariile administratorului sau președintelui. Ei alimentează obligatoriu fondul de reparații al blocului.
Citeşte şi: Radiațiile de la telefoanele mobile și de la antene dau cancer? Specialiștii, verdict și despre 5G
Aşadar, un prim efect benefic, cu impact direct, este reducerea cheltuielilor lunare pe care le ai cu întreţinerea (blocului). Chiar dacă nu primeşti banii aceştia, s-ar putea să nu dai, ori să dai mai puţini bani pe întreţinere.
În cazul nostru, în loc ca fiecare dintre cele 40 de apartamente să pună lunar 75 de lei la fondul de reparații, această obligație devine zero, fiind acoperită de cei 3.000 de lei, din chiria antenei de pe bloc.
După un an sau doi de acumulare de astfel de fonduri, se pot face în bloc/condominiu lucrări majore de reparaţii.
Ce poţi face cu banii
- Izolarea termică a blocului sau refacerea completă a hidroizolației terasei.
- Înlocuirea liftului vechi sau modernizarea cabinei și a motorului acestuia.
- Schimbarea coloanelor de apă caldă/rece și a țevilor de la subsol.
Îmbunătăţirea calităţii vieţii în bloc:
- Montarea de ferestre PVC (termopan) pe casa scării.
- Sisteme moderne de supraveghere video și interfon cu cartelă/recunoaștere.
- Zugrăvirea completă a spațiilor comune.
- Corpuri de iluminat LED cu senzori.
Adesea, apar conflicte, când antena este pe Scara A (unde locatarii suportă disconfortul vizual/tehnic), dar banii intră în contul comun al întregii asociații (Scările A, B și C).
Este nevoie de acordul scris al proprietarilor
Legea spune că terasa este proprietate comună indiviză, deci banii aparțin tuturor. Ei generează deseori dispute.
Pentru montarea antenei, este nevoie de acordul scris al proprietarilor direct afectați (cei de la ultimul etaj, direct sub antenă).
De asemenea, de votul majorității în Adunarea Generală. Lipsa acestor acorduri duce frecvent la procese în instanţă, care urmăresc demontarea antenelor.
La ce sunt expuşi locatarii de sub antenă
Locatarii de sub antenă sunt cei mai expuşi la infiltraţii de apă, zgomot şi vibraţii, intervenţii constante pe terasă, dar şi la devalorizarea proprietăţii lor.
Banii din închirierea spațiilor comune (ex: antene GSM, panouri publicitare) se evidențiază în contabilitatea asociației, pe baza facturii lunare emise către operator.
Conform contabilității în partidă simplă, veniturile se înregistrează la data emiterii facturii, indiferent de momentul încasării, ca venituri din exploatare, conform CECCAR Business Magazine.
Suma se înregistrează în Registrul de casă sau prin Jurnalul de operațiuni, reprezentând un venit al asociației, care poate genera profit (supus impozitului, conform Codului Fiscal - aşa cum am explicat, în cazul nostru, este impozit 0, adică se completează declaraţia şi se trece în ea impozit 0).
Conform Legii nr. 196/2018, aceste sume sunt destinate exclusiv reparării, întreținerii și îmbunătățirii proprietății comune, reducând astfel cotele de contribuție ale locatarilor la fondul de reparații.
Președintele asociației are obligația de a afișa semestrial la avizier lista acestor venituri și modul în care au fost cheltuite.
Radiaţiile de la antenă afectează locatarii?
Da şi nu. Paradoxul tehnic arată că lobul principal de radiație al unei antene GSM emite semnalul pe orizontală și în diagonală.
Este aşa-numitul "efect de pălărie”, adică cei din blocurile vecine primesc mai multe radiații directe decât cei de dedesubt, conform Cuculis şi Asociaţii.
În pofida efectului acesta de pălărie, impactul psihologic asupra locatarilor este uriaș. Apar:
Anxietate și efectul Nocebo: Simpla prezență vizuală și conștientizarea că deasupra dormitorului se află un emițător de mare putere generează stres cronic, insomnii și atacuri de panică.
Litigii de sănătate în instanță: În România există deja jurisprudență (cazuri în care instanțele au dispus demontarea antenelor) unde locatarii au invocat „dreptul la un mediu sănătos” și principiul precauției din dreptul european, reclamând migrene, oboseală cronică și teama de expunere pe termen lung la câmpuri electromagnetice (RF-EMF).