Ce bani se dau în plus la pensie, copiilor cu handicap, familiilor monoparentale în aprilie? Banii mai devreme
Coaliția de guvernare a decis acordarea unor ajutoare financiare suplimentare pentru pensionarii cu venituri reduse, măsura vizând persoanele ale căror pensii sunt mai mici de 3.000 lei. Sprijinul va fi acordat pe parcursul întregului an 2026 și va fi distribuit în două tranșe.
Valoarea ajutoarelor diferă în funcție de nivelul veniturilor lunare ale pensionarilor. Astfel, persoanele cu venituri de până la 1.500 de lei inclusiv vor primi un ajutor în valoare de 1.000 de lei.
Pentru cei cu venituri cuprinse între 1.501 lei și 2.000 de lei inclusiv, sprijinul va fi de 800 de lei. Pensionarii care au venituri între 2.001 lei și 3.000 de lei inclusiv vor beneficia de un ajutor de 600 de lei.
Sumele stabilite sunt aferente întregului an 2026 și vor fi plătite în două tranșe, prima dintre acestea urmând să fie acordată în luna aprilie, când beneficiarii vor primi jumătate din suma totală.
Citește și: Avocat: Anularea indexării pensiilor este ilegală. Pensionarii au pierdut deja 12.000 de lei
Mobilizare la Casa de Pensii
Casa Națională de Pensii Publice se află într-un proces intens de pregătire pentru implementarea acestor plăți. Instituția lucrează la tipărirea cupoanelor necesare, astfel încât pensionarii să poată primi atât pensia, cât și ajutorul suplimentar în același timp.
În mod obișnuit, tipărirea cupoanelor se finalizează cel târziu până în data de 22 a fiecărei luni, pentru a permite distribuirea pensiilor la termen, indiferent dacă plata se face prin intermediul poștei sau pe card bancar.
Surse din cadrul instituției au declarat pentru Newsweek că, pentru a respecta acest calendar, angajații sunt pregătiți să lucreze contra-cronometru, inclusiv în regim prelungit, pentru finalizarea tuturor operațiunilor.
Pensiile din aprilie, plătite mai devreme din cauza Paștelui
Calendarul de plată al pensiilor pentru luna aprilie va fi modificat în 2026, pe fondul suprapunerii cu sărbătorile pascale. În mod obișnuit, aproximativ 2,6 milioane de pensii sunt virate pe card în data de 12 a lunii. În acest an însă, această dată coincide cu Paștele.
Pentru a evita eventualele întârzieri, autoritățile au decis ca pensiile să fie virate mai devreme, respectiv vineri, 10 aprilie, cu două zile înainte de termenul obișnuit.
În paralel, Poșta Română va accelera distribuirea pensiilor la domiciliu, astfel încât acestea să ajungă la beneficiari până la aceeași dată, chiar dacă termenul limită oficial pentru livrare este 15 aprilie.
Ajutoarele vor fi livrate simultan cu pensiile
Un aspect important al măsurii este faptul că ajutoarele financiare vor fi acordate în același timp cu pensiile.
Pensionarii care primesc banii pe card vor avea virată și suma aferentă ajutorului în același cont, în timp ce persoanele care își ridică pensia prin intermediul poștașului vor primi și sprijinul financiar direct, odată cu pensia.
Creșteri de sprijin pentru copiii cu handicap
Pe lângă măsurile destinate pensionarilor, autoritățile pregătesc majorări și pentru ajutoarele acordate copiilor cu handicap, precum și familiilor cu venituri mici.
Citește și: Cum pot accesa persoanele cu handicap un credit cu dobândă subvenționată de stat? Ce poți cumpăra?
Cu toate acestea, data exactă de la care aceste creșteri vor intra în vigoare nu a fost încă anunțată.
În cazul copiilor cu handicap grav, indemnizația ar urma să crească de la 463 de lei la 548 de lei. Pentru copiii cu handicap accentuat, sprijinul ar urma să ajungă la 397 de lei, comparativ cu 232 de lei în prezent.
Copiii cu handicap mediu ar putea beneficia de o majorare de la 80 de lei la 199 de lei.
Sprijin mai mare pentru familiile monoparentale
Și familiile monoparentale cu venituri reduse vor beneficia de creșteri ale ajutoarelor sociale. Pentru cele cu venituri de până la 366 de lei, sprijinul pentru un copil ar urma să crească de la 161 de lei la 211 lei, ceea ce reprezintă o majorare de peste 31%.
În cazul familiilor cu doi copii, ajutorul ar urma să fie majorat de la 320 de lei la 420 de lei, iar pentru trei copii de la 479 de lei la 629 de lei. Familiile monoparentale cu patru sau mai mulți copii ar putea primi 838 de lei, față de 638 de lei în prezent.
Pentru familiile monoparentale cu venituri cuprinse între 366 și 930 de lei, sprijinul acordat va crește, de asemenea. Astfel, pentru un copil, ajutorul ar urma să fie majorat de la 148 de lei la 188 de lei, iar pentru doi copii de la 287 de lei la 367 de lei.
Pachetul de măsuri reflectă o extindere a sprijinului social acordat categoriilor vulnerabile, în special pensionarilor și familiilor cu venituri reduse.
În cazul unor beneficii, precum cele destinate copiilor cu handicap și familiilor monoparentale, autoritățile nu au comunicat încă un calendar clar de implementare.
ATENȚIE! În cazul copiilor cu dizabilități și a familiilor minoparentale, banii în plus se dau din aprilie doar dacă legea bugetului va intra în vigoare în timp util. Ea mai trebuie semnată de președintele Nicușor Dan și publicată în Monitorul Oficial.