Pensionarii cu venituri mici și alte categorii sociale vulnerabile din România încă așteaptă încărcarea cardurilor de alimente cu suma de 125 de lei, în cadrul programului „Sprijin pentru România”.
Ajutorul financiar este destinat persoanelor cu venituri sub 2.200 de lei lunar, dar distribuirea banilor a fost amânată.
În timp ce în 2024, pensionarii primeau ajutoare sociale din 2 în 2 luni, acum forumurile sunt pline de întrebări care au rămas fără răspuns din partea autorităților.
În 2025, ar fi trebuit să se alimenteze cardul de alimente de 2 ori cu câte 125 de lei. NU s-a băgat niciun leu.
Bani în plus la pensie în august. 2.600.000 de români și pensionari cu venituri mici așteaptă sumele
Toate aceste măsuri au fost amânate fără o dată concretă, ceea ce a alimentat îngrijorarea în rândul celor afectați. Pe rețele sociale și forumuri, mulți români se întreabă dacă sprijinul alimentar se mai acordă anul acesta, mai ales că ne aflăm deja la jumătatea lunii iulie.
Potrivit unor surse politice din Ministerul Investițiilor, banii pe cardul de alimente nu se vor încărca în luna august. Mai mult, nu există nicio dată la care pensionarii se pot aștepta ca aceste carduri de alimente să se încarce.
Astfel, alimentarea cardurilor de alimente a fost amânată pe termen nedefinit.
Citește și: Pensiile militare și sociale, tăiate la CCR și Av. Poporului, unde se dau 50.000 lei pensii speciale
Se discută că plata s-ar putea face în luna august, însă acest lucru nu este confirmat oficial. Singura instituție care poate oferi informații certe este Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), care gestionează alocarea fondurilor și are în vedere toate procedurile legale implicate.
Citește și: Toți pensionarii au pierdut 140 de lei la pensie. Cum le-a băgat statul mâna în buzunar?
În lipsa unei comunicări clare din partea autorităților, informațiile vehiculate în spațiul public sunt contradictorii, ceea ce creează o stare de confuzie în special în rândul pensionarilor cu venituri mici, care depind de acești bani pentru cheltuielile lunare esențiale.
Deși MIPE nu a publicat încă un calendar oficial pentru tranșa aferentă lunii iunie, în anii anteriori banii au fost virați în a doua parte a lunii, în mod eșalonat, în funcție de zona geografică și de capacitatea logistică a emitenților de carduri.
Foto: Freepik (fotografie cu caracter ilustrativ)
Citește și: EXCLUSIV Creșterea pensiei la Mica Recalculare, amânată pe termen nedeterminat. Care e motivul?
Pentru a obține informații oficiale despre data exactă la care vor fi virați banii pe cardurile de alimente, Newsweek România a solicitat un punct de vedere din partea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Răspunsul primit nu a adus, însă, certitudini.
„Implementarea efectivă depinde de finalizarea procedurilor legale privind achiziția publică a serviciilor necesare: emiterea suporturilor electronice, achiziția produselor și distribuirea acestora. După încheierea etapelor procedurale, MIPE va comunica public calendarul privind alimentarea cardurilor și categoriile vizate”, a transmis ministerul.
Conform reglementărilor în vigoare, în perioada 2025–2027, sprijinul acordat prin acest program rămâne de 125 de lei, sumă ce se va vira o dată la șase luni.
Cine beneficiază de ajutorul pentru alimente și mese calde?
Cardurile sociale încărcate semestrial cu 125 de lei sunt destinate următoarelor categorii de persoane:
-
Pensionari din sistemul public, inclusiv cei cu pensie de invaliditate sau anticipată, cu venituri nete lunare sub sau egale cu 2.200 lei;
-
Persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri individuale sub 2.200 lei;
-
Familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei (ASF), potrivit Legii nr. 277/2010;
-
Familii și persoane singure care beneficiază de ajutor social conform Legii nr. 416/2001;
-
Persoane fără venituri, aflate în evidențele primăriilor și încadrate oficial ca fiind în situații de vulnerabilitate.
Datele disponibile pentru anul 2024 arătau că peste 2,4 milioane de români beneficiau de acest tip de sprijin. Numărul ar putea crește în 2025, mai ales în urma modificărilor apărute în contextul recalculării pensiilor, schimbări care, în unele cazuri, au dus la scăderi ale veniturilor nete.
Citește și: Nouă formulă de calcul pentru pensiile speciale și militare. Pensionarii rămân cu mai mulți bani
Cum pot fi folosiți banii și ce restricții există?
Citește și: Avocații spun cum poți recupera creșterea de pensie pierdută la 1 ianuarie. Ce documente depui?
Suma de 125 lei poate fi utilizată exclusiv pentru achiziția de alimente sau mese calde, în rețeaua magazinelor și unităților partenere din program. Cardurile funcționează similar celor bancare, dar au anumite limitări:
-
Nu permit retragerea de numerar;
-
Nu pot fi folosiți pentru achiziționarea de țigări, alcool, produse de igienă, cosmetice sau alte articole non-alimentare;
-
Sunt nominale și pot fi utilizate doar de titularul cardului.
Lista completă a magazinelor și restaurantelor partenere este disponibilă pe site-ul MIPE sau poate fi consultată la primăriile de domiciliu.