Toți românii au dreptul la servicii medicale gratuite pentru tratamentul cancerului. Cum beneficiezi

DE Florentina Enache | Actualizat: 11.03.2025 - 12:49
Toți românii au dreptul la servicii medicale gratuite pentru tratamentul cancerului. Cum beneficiezi - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)
Toți românii au dreptul la servicii medicale gratuite pentru tratamentul cancerului. Cum beneficiezi - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)

Toți românii au dreptul la servicii medicale gratuite pentru tratamentul cancerului. Cum beneficiezi? Asigurarea serviciilor medicale necesare în vederea diagnosticului de cancer pentru persoanele neasigurate se realizează de la bugetul de stat.

SHARE

Românii au dreptul la servicii medicale gratuite pentru prevenirea, diagnosticarea și tratamentul cancerului, indiferent dacă sunt sau nu asigurați în sistemul public de sănătate.

Conform Ghidului asiguratului, publicat de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, persoanele asigurate pot beneficia de servicii de prevenție, depistare precoce și confirmare, monitorizare și tratament al afecțiunilor oncologice, decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate. 

Despre cum sunt decontate consultațiile pentru prevenirea cancerului, în funcție de vârsta pacientului, în LINK-ul de mai jos:

Citește și: Cum sunt decontate consultațiile pentru prevenirea cancerului, în funcție de vârsta pacientului

Toți românii au dreptul la servicii medicale gratuite pentru tratamentul cancerului. Cum beneficiezi

„Asigurarea serviciilor medicale necesare în vederea diagnosticului de cancer pentru persoanele care nu beneficiază de asigurare socială de sănătate se realizează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, prin transferuri către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate”, se arată în ghid.

Citește și: Alimente esențiale pentru reducerea riscului de cancer. Ar trebui consumate zilnic, dar puțini o fac

Planul național de prevenire și combatere a cancerului în România se finanțează de la bugetul de stat prin bugetul Ministerul Sănătății și din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS), după caz. 

Citește și: Descoperire revoluționară despre cancer. Riscul de a face boala, prezent încă dinainte de naștere

Cum beneficiezi?

„Pentru a beneficia de servicii de prevenție, o persoană asigurată trebuie să urmeze câțiva pași:

Se programează și se prezintă la o consultație de prevenție la medicul de familie. Consultațiile de prevenție pentru persoanele asigurate se acordă pe grupe de vârstă.

Medicul de familie va interpreta și rezultatul analizelor şi va decide dacă pacientul trebuie trimis la un medic de specialitate în ambulatoriu sau la spital, pentru diagnosticare.

De asemenea, medicul de familie va putea efectua servicii de depistare precoce a unor forme de cancer.

Dacă în urma efectuării unei consultații medicul de familie va avea suspiciunea că pacientul are o formă de cancer (boală oncologică), pentru confirmarea sau infirmarea suspiciunii îl va putea trimite, după caz:

- să efectueze analize medicale gratuite, radiografii, ecografii, ale căror rezultate vor fi apoi integrate tot de medicul de familie;

- să fie consultat ambulatoriu de un medic specialist; 

- să fie internat în regim de spitalizare de zi ori continuă.

Pe baza biletului de trimitere, medicul specialist din ambulatoriu va putea acorda pacientului persoană asigurată consultații pentru depistarea afecțiunilor oncologice.

După caz, medicul specialist va putea elibera pacientului bilete de trimitere pentru:

- un alt medic specialist;

- analize de laborator, radiografii, ecografii, investigații de înaltă performanță;

- spitalizare de zi ori continuă.

Pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau de la specialistul din ambulatoriu, în spitalizare de zi se va efectua:

- diagnosticarea afecțiunii oncologice, 

- evaluarea extensiei tumorale, 

- evaluarea statusului clinicobiologic al pacientului cu afecțiune oncologică.

După confirmarea diagnosticului de boalăoncologică, pacientul asigurat va putea fi inclus în Programul național de oncologie”, se arată în ghid.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te