Focarele de coronavirus au fost descoperite în satele gălăţene Toflea şi Brăhăşeşti, cu o populaţie de aproximativ 9.000 de oameni.
Potrivit unui comunicat de presă transmis duminică de Prefectura Galați și citat de Mediafax, în urma anchetei epidemiologice făcute de Direcția de Sănătate Publică în satele Toflea şi Brăhăşeşti din comuna Brăhăşeşti, cu o populatie de aproximativ 9.000 de locuitori (ultimul recensământ – 2011), s-au constatat următoarele: 42 de persoane confirmate cu coronavirus, o persoană decedată, 284 de persoane izolate la domiciliu, după ce au intrat în contact cu localnicii contaminați.
Autoritățile au instituit carantina în cele două sate, începând de duminică, de la ora 05.00, pentru 14 zile. Decizia a fost anunţată de Prefectura Galați la finalul şedinţei de duminică a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, arată Hotnews.
Intrările şi ieşirile în cele două sate sunt interzise, cu excepţia cazurilor stabilite prin lege. În interiorul comunităţilor se va face dezinfecţie, iar locuitorii vor avea prioritate la testarea pentru depistarea virusului COVID-19, a adăugat sursa citată.