Recomandarea Agenției Europene a Medicamentului trebuie aprobată de Comisia Europeană.
Practic, după aprobarea CE, medicii vor putea să prescrie de acum înainte în UE medicamentul Remdesivir, produs de compania Gilead, care va fi cunoscut sub numele comercial Veklury.
Preţul cu care acest medicament va fi comercializat la nivel european nu este deocamdată cunoscut. În Statele Unite, el poate să ajungă până la 5.080 de dolari, în timp ce producătorii generici indieni vor vinde acest tratament cu un preţ cuprins între 5.000 şi 6.000 de rupii (66,1 - 79,3 dolari).
Cererea pentru Remdesivir a crescut după ce acesta a devenit un medicament favorit în tratamentul administrat împotriva maladiei COVID-19, după ce a oferit rezultate promiţătoare în testele preliminare. Compania Gilead se aşteaptă să furnizeze peste 2 milioane de doze de Remdesivir până la sfârşitul acestui an, de două ori mai multe decât obiectivul său iniţial, şi intenţionează să testeze o versiune mai uşor de folosit a medicamentului, administrată prin inhalare. Deocamdată, Remdesivir este administrat intravenos.
Dezvoltat iniţial împotriva febrei hemoragice Ebola, Remdesivir este prima terapie care a arătat o anumită eficienţă la pacienţii spitalizaţi cu COVID-19 într-un studiu clinic cu o amploare semnificativă, deşi efectul său a fost considerat modest.
Remdesivir a fost deja aprobat pentru utilizări în regim de urgenţă pentru pacienţii aflaţi în stări severe în Statele Unite, India şi Coreea de Sud. Medicamentul a primit aprobare deplină de utilizare în Japonia.