duminică 19 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3489
Abonează-te
Newsweek România

Reîmbolnăvirea cu COVID 19 poate avea efecte mai grave decât prima infectare, arată un nou studiu

Data publicării: 08.04.2021 • 13:53 Data actualizării: 08.04.2021 • 13:55
Foto: INQUAM Photos/ Virgil Simonescu
Foto: INQUAM Photos/ Virgil Simonescu

Potrivit acestui studiu, care va fi publicat în mai de revista Emerging Infectious Desease (EID), persoanele care au fost infectate cu noul coronavirus în formă uşoară şi nu au necesitat spitalizarea, nu au dezvoltat un răspuns imunitar suficient.

Reinfectarea cu noul coronavirus poate avea simptome mai puternice decât în cazul primei contagieri, notează un studiu al Fundaţiei Oswaldo Cruz, cel mai mare centru de cercetare ştiinţifică din Brazilia şi America Latină, relatează joi EFE.

Citește și: Interlopul Corduneanu, care a cerut bitcoin ca taxă de protecție pentru o videochatistă, eliberat


Potrivit acestui studiu, care va fi publicat în mai de revista Emerging Infectious Desease (EID), persoanele care au fost infectate cu noul coronavirus în formă uşoară şi nu au necesitat spitalizarea, nu au dezvoltat un răspuns imunitar suficient, astfel încât cresc posibilităţile de reinfectare, inclusiv cu aceeaşi variantă contractată iniţial.

Studiul relevă că, dacă o persoană se reinfectează cu aceeaşi variantă, acest lucru se produce deoarece "pacientul nu şi-a creat o memorie imunitară". În cazul unei a doua variante, acest lucru se întâmplă deoarece ea "ar scăpa" vigilenţei sistemului imunitar şi nu ar fi recunoscută de memoria generată anterior, fiind relativ diferită.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetătorii au monitorizat un grup de 30 de persoane de la începutul lui martie 2020 - momentul declanşării pandemiei în Brazilia - şi până la sfârşitul anului trecut. Dintre aceştia, patru au contractat SARS-Cov-2, iar unii dintre ei s-au reinfectat cu aceeaşi variantă.

În cele patru cazuri, prima infectare s-a produs cu simptome uşoare, însă la cea de-a doua contagiere, simptomele au fost mai frecvente şi mai puternice, dar nu au necesitat spitalizare.

"Aceste persoane nu au avut o imunitate detectabilă decât după cea de-a doua infectare. Acest lucru ne determină să credem că pentru o parte din populaţie care a contractat o formă uşoară a bolii, nu este suficientă o singură expune la virus, fiind necesară mai mult de una pentru a dezvolta un anumit grad de imunitate", a explicat Thiago Moreno, cercetător la Centrul de Dezvoltare Tehnologică şi Sănătate Fiocruz şi coordonator al studiului.

Deşi până acum a fost studiată posibilitatea contagierii de două ori cu SARS-CoV-2, Moreno nu a eliminat posibilitatea şi unei a treia contagieri.

"Nu ştim cât durează imunitatea post-COVID-19. O persoană ar putea fi vulnerabilă la o nouă reinfectare, inclusiv la contractarea unei variante diferite" a coronavirusului, a precizat expertul brazilian.

La studiu au participat cercetători de la Universitatea Federală din Rio de Janeiro (UFRJ), de la Institutul de Educaţie şi Cercetrae D'Or (Idor) şi de la compania chineză MGI Tech Co.

Mai multe articole din secțiunea Sănătate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră