𝟏. 𝐂𝐚𝐫𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐟𝐞𝐫𝐞𝐧𝐭̦𝐚 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐢𝐳𝐨𝐥𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐥𝐚 𝐝𝐨𝐦𝐢𝐜𝐢𝐥𝐢𝐮?
🟢Carantina se instituie pentru toate persoanele care nu prezintă simptome dar care se întorc din zonele cu transmitere comunitară extinsă a noului coronavirus (COVID-19).
🟢Carantina va dura o perioadă de 14 zile și va fi organizată în spații special amenajate, puse la dispoziție de autoritatea locală, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică.
🟢Autoizolarea se instituie pentru persoanele care nu prezintă simptome dar:
- au călătorit în ultimele 14 zile în regiuni/localități din zonele afectate de COVID-19, altele decât cele cu transmitere comunitară extinsă
- au intrat în contact direct cu persoanele cu simptome și care au călătorit în zone cu transmitere comunitară extinsă
- au intrat în contact direct cu persoanele care au fost confirmate cu coronavirus (COVID-19).
- membrii de familie ai unei persoane care se încadrează în una dintre situațiile de mai sus
🟢Aceste persoane se vor autoizola la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile de la data întoarcerii din călătorie, respectiv de la data ultimului contact cu o persoană simptomatică/confirmata. În acest timp, vor fi monitorizate de către medicul de familie sau, în lipsa acestuia, de către Direcția de Sănătate Publică.
🟢Lista zonelor cu transmitere comunitară extinsă și a celor afectate se actualizează de fiecare dată când este nevoie și poate fi consultată pe pagina https://www.cnscbt.ro/ sub titulatura: „Lista zonelor cu transmitere comunitara extinsa si a altor zone afectate de COVID 19”
𝟐. 𝐃𝐚𝐜𝐚̆ 𝐮𝐧 𝐦𝐞𝐦𝐛𝐫𝐮 𝐚𝐥 𝐟𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐞𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐢𝐳𝐨𝐥𝐚𝐫𝐞, 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐚 𝐬𝐞 𝐚𝐩𝐥𝐢𝐜𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐨𝐭̦/𝐬𝐨𝐭̦𝐢𝐞 𝐬𝐚𝐮 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢?
🟢Autoizolarea se aplică tuturor membrilor familiei și persoanelor care locuiesc la același domiciliu, pentru o perioadă de 14 zile de la data întoarcerii din călătorie, respectiv de la data ultimului contact cu o persoană simptomatică/confirmată.
🟢Toți au obligația de a NU părăsi domiciliul declarat, în care se află de la momentul autoizolării.
🟢Dacă restul familiei nu dorește să intre în izolare alături de persoana care a călătorit, atunci se solicită către Direcția de Sănătate Publică intrarea acesteia în carantină instituționalizată. Această opțiune este posibilă numai în cazul în care persoana NU a avut anterior contact cu familia!
𝟑. 𝐂𝐞 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐢𝐠𝐢𝐞𝐧𝐚̆ 𝐢𝐧𝐝𝐢𝐯𝐢𝐝𝐮𝐚𝐥𝐚̆ 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐢𝐳𝐨𝐥𝐚𝐭𝐞?
🟢 Să evite contactul apropiat cu celelalte persoane din locuință și, dacă este posibil, să se izoleze într-o cameră separată.
🟢 Să NU primească vizitatori în perioada de autoizolare la domiciliu.
🟢 Să se spele pe mâini cu apă și săpun, timp de cel puțin 20 de secunde, ori de câte ori este necesar (după utilizarea toaletei, înaintea pregătirii mesei, etc).
🟢 Să curățe și să dezinfecteze zilnic toate suprafețele pe care le ating frecvent (ex: mese, clanțe, obiecte de mobilier, bateria/robinetele de la chiuveta, alte obiecte care pot fi atinse și de alte persoane).
🟢 Să își acopere gura și nasul cu șervețel de unică folosință sau cu o țesătură atunci când strănută sau tușesc, sau să strănute și să tușească în plica cotului. Batista se aruncă imediat la coșul de gunoi, în sac de plastic, după care se spală pe mâini cu apă și săpun timp de 20 de secunde.
🟢 Să aerisească cât mai bine toate încăperile casei. Spațiile comune ale casei (bucătărie, baie) trebuie să fie bine aerisite!
🟢 Să țină legătura zilnic cu medicul de familie și să-l informeze asupra evoluției tuturor membrilor familiei.
🟢 Să sune la numărul unic de urgență 112 în cazul în care apare cel puțin
unul din următoarele simptome: tuse, febră, dificultăți la respirație, durere în gât – să își acopere nasul și gura cu o mască de protecție.
🟢 De asemenea, persoanele se pot informa cu privire la noul coronavirus la TELVERDE 0800 800 358. TELVERDE este pentru informare, nu este pentru urgențe.
𝟒. 𝐂𝐞 𝐬𝐞 𝐢̂𝐧𝐭𝐚̂𝐦𝐩𝐥𝐚̆ 𝐝𝐚𝐜𝐚̆ 𝐯𝐫𝐞𝐮𝐧 𝐦𝐞𝐦𝐛𝐫𝐮 𝐚𝐥 𝐟𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐞𝐢 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐢𝐧𝐭𝐚̆ 𝐬𝐢𝐦𝐩𝐭𝐨𝐦𝐞 𝐬𝐚𝐮 𝐚𝐫𝐞 𝐨 𝐚𝐥𝐭𝐚̆ 𝐮𝐫𝐠𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐥𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐭𝐢𝐦𝐩 𝐜𝐞 𝐬𝐞 𝐚𝐟𝐥𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐢𝐳𝐨𝐥𝐚𝐫𝐞?
🟢 În cazul în care, pe parcursul celor 14 zile, vreun membru al familiei prezintă simptome sugestive pentru infecția cu coronavirus (febră, tuse, dificultate în respirație) sau prezintă orice altă urgență medicală, contactați medicul de familie și/sau sunați la 112. Menționați, obligatoriu, că vă aflați în situația de autoizolare la domiciliu!
🟢 Limitați cât mai mult posibil contactul apropiat – la mai puțin de 1 metru, pentru mai mult de 15 minute – acoperiți-vă gura și nasul cu batistă când tușiți sau strănutați! Spălați-vă pe mâini cu apă și săpun imediat, purtați mască de protecție.
🟢 Așteptați sosirea ambulanței, care vă va transporta până la centrul de boli infecțioase cel mai apropiat, unde se poate efectua testarea pentru coronavirus. Acolo veți fi izolat până la obținerea rezultatelor.
🟢 Dacă rezultatul este negativ, veți fi adus înapoi la domiciliu și veți continua autoizolarea până la 14 zile.
🟢 Dacă rezultatele sunt pozitive, se vor aplica procedurile specifice pentru cazurile de infecție cu coronavirus.
🟢 Pentru alte urgențe medicale, personalul de la ambulanță / SMURD vor lua deciziile ce se impun în acord cu reprezentanții DSP.
𝟓. 𝐂𝐮𝐦 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐬𝐩𝐫𝐢𝐣𝐢𝐧𝐢𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐚𝐟𝐥𝐚𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐢𝐳𝐨𝐥𝐚𝐫𝐞?
🟢 Persoanele aflate în autoizolare pot fi ajutate în aprovizionarea cu apă și alimente de către rude și/sau prieteni.
🟢 Dacă este necesar, persoanele aflate în autoizolare pot solicita sprijinul Comitetelor județene pentru situații de urgență și autorităților locale pentru aprovizionare cu alimente, apă, măști de protecție.
🟢 Autoritățile locale vor decide, de la caz la caz, modul de operare implicând și organizațiile non-guvernamentale (ex: Crucea Roșie)
𝟔. 𝐂𝐮𝐦 𝐚𝐣𝐮𝐧𝐠 𝐚𝐥𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐬̦𝐢 𝐛𝐮𝐧𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐧𝐞𝐜𝐞𝐬𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐚𝐟𝐥𝐚𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐢𝐳𝐨𝐥𝐚𝐫𝐞?
🟢 Alimentele și bunurile necesare sunt aduse la domiciliul persoanelor aflate în autoizolare.
🟢 Persoanele autoizolate le vor prelua fără a intra în contact cu personalul care face aprovizionarea, păstrând o distanță de minimum 2 metri față de acesta.
🟢 Practic, alimentele și bunurile sunt lăsate la intrarea în domiciliu (ușa apartamentului/poarta casei) și sunt preluate de către persoana aflată în izolare doar după ce cealaltă persoană s-a retras.
🟢 Este recomandat ca atenționarea asupra furnizării alimentelor sau produselor să se facă pe cale telefonică, și nu prin atingerea ușii/clanței/soneriei.
🟢 Pe cât posibil, persoanele autoizolate vor purta masca de protecție care le va acoperi nasul și gura (masca medicală cu elastic prins în spatele urechilor) atunci când preiau produsele/bunurile primite la domiciliu.
𝟕. 𝐃𝐮𝐩𝐚̆ 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚 𝐝𝐞 𝟏𝟒 𝐳𝐢𝐥𝐞, 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐚𝐟𝐥𝐚𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐢𝐳𝐨𝐥𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐨𝐭 𝐩𝐚̆𝐫𝐚̆𝐬𝐢 𝐝𝐨𝐦𝐢𝐜𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥?
🟢 Persoanele care au sosit din alte zone decât cele care necesită carantinare pot părăsi domiciliul numai după cele 14 zile de autoizolare, dacă nu prezintă niciun simptom. În aceste cazuri, NU este necesară testarea pentru coronavirus.
🟢 Persoanele care au intrat în contact direct cu caz confirmat cu COVID-19 vor fi testate în prima zi de autoizolare și înaintea terminării perioadei de autoizolare. Pot părăsi domiciliul numai dacă rezultatele finale sunt negative.
🟢 Persoanele aflate în autoizolare vor primi la finalul celor 14 zile de autoizolare aviz epidemiologic de la DSP, care să ateste că pot reveni în colectivitate.
🟢 La ieșirea din autoizolare, mergeți în consult la medicul de familie pentru a vă elibera concediul medical și/sau adeverințele pentru școală.
🟢 Rămâneți vigilenți și respectați în continuare recomandările generale privind prevenirea infecției cu coronavirus sau alt tip de gripă.
𝟖. 𝐀𝐜𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐛𝐞𝐧𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐳𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐬𝐜𝐮𝐭𝐢𝐫𝐢 𝐬𝐚𝐮 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐝𝐢𝐢 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐥𝐞?
🟢 În primul rând, este important să contactați angajatorul și/sau unitatea de învățământ pentru a-i înștiința că vă aflați în autoizolare la domiciliu.
🟢 La finalul perioadei de autoizolare, elevii și studenții beneficiază de scutire medicală, iar persoanele angajate, de concediu medical.
🟢 Concediul medical va fi eliberat de către medicul de familie, după ieșirea din izolare, în baza certificatului DSP, nemaifiind nevoie de adeverință de la angajator.
🟢 Conform prevederilor OUG 158/2005 și art. 60 (2) din Normele de aplicare, în cazul concediilor medicale pentru carantină, angajatul nu este obligat să depună la angajator certificatul pentru luna anterioară până în data de 5 a lunii în curs, ci până la sfârșitul lunii în curs. Astfel, angajatul poate depune certificatul pentru concediul medical după ieșirea din izolare/carantină.
🟢 Cuantumul brut lunar al indemnizației pentru carantină reprezintă 75% din baza de calcul, la fel ca în cazul concediilor medicale acordate pentru o boală obișnuită.
🟢 Durata concediilor pentru carantină nu diminuează numărul zilelor de concediu medical acordate unui asigurat pentru celelalte afecțiuni și nu se aplică restricția de 10 zile valabilă pentru concediul și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obișnuite sau de accidente în afara muncii.