Numărul cazurilor în întreaga lume s-a dublat în mai puţin de şase luni, având în vedere că la 26 ianuarie se înregistrau 100 milioane de contagieri, potrivit Universităţii.
Ceea ce înseamnă că cifra de 200 de milioane de contagieri a fost atinsă în jumătate de timp faţă de primele 100 de milioane de cazuri care s-au înregistrat în decurs de peste un an, de la primul focar de COVID-19 depistat la Wuhan (China) în decembrie 2019.
Moment de mare îngrijorare, la nivel global
Această creştere marchează un moment de mare îngrijorare la nivel global ca urmare a extinderii variantei Delta a coronavirusului, care este de două ori mai transmisibilă decât virusul original ce a declanşat pandemia şi poate genera mai multe spitalizări.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat săptămâna trecută că infecţiile s-au dublat în ultima lună în cinci din cele şase regiuni geografice, ca urmare mai ales a circulaţiei variantei Delta, prezentă deja în cel puţin 124 de ţări.
Deşi campania de vaccinare a încetinit creşterea numărului de contagieri în ultimele luni în ţările bogate, decalajul accesului global la vaccinuri, adăugat răspândirii variantei Delta, a provocat situaţii dramatice în ţările cu mai puţine resurse.
Situaţia începe să îngrijoreze şi ţările mai bogate: în SUA unde, potrivit ziarului The New York Times, cel puţin 93 de milioane de locuitori refuză să se vaccineze, experţii cred că o escaladare a contagierilor va fi inevitabilă la sfârşitul anului.
Bilanţul deceselor la nivel global a depăşit 4,2 milioane
Potrivit datelor publicate de Johns Hopkins, Statele Unite rămân ţara cu cele mai mare număr de contagieri (peste 35,3 de milioane), urmată de India (31,7 de milioane), Brazilia (20 de milioane), Rusia (6,2 milioane), Franţa (6,2 milioane), Marea Britanie (5,9 milioane) şi Turcia (5,8 milioane). Lista continuă cu Argentina (4,9 milioane), Columbia (4,8 milioane) şi Spania (4,5 milioane) şi este completată de Mexic (2,9 milioane), Peru (2,1 milioane) şi Chile (1,6 milioane).
Bilanţul deceselor la nivel global a depăşit 4,2 milioane, dintre care peste 614.000 s-au produs în SUA; peste 558.000 în Brazilia; peste 425.000 în India; peste 241.000 în Mexic şi peste 196.000 în Peru, potrivit Universităţii Johns Hopkins.