Cum să ne protejăm de caniculă? Recomandările medicilor: „Evitaţi expunerea la soare”

DE Alin Crișan | Actualizat: 11.07.2023 - 21:39
Caniculă, imagine cu caracter ilustrativ - Foto: Ziarul de Iași

Medicii ieşeni au lansat un apel către populaţie să se protejeze de caniculă, nu doar prin prisma faptului că ne aflăm în cele mai calde zile din an, ci şi pentru că au fost anunţate în perioada următoare temperaturi ridicate.

SHARE

Dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase, a atras atenţia că cele mai bune recomandări pot părea banale în unele circumstanţe, dar sunt paşi importanţi de făcut pentru a avea grijă de sănătate.

Cum să ne protejăm de caniculă? Recomandările medicilor: „Evitaţi expunerea la soare”

„Evitaţi expunerea la soare în special în perioada dintre orele 11.00 – 18.00, iar dacă aveţi aer condiţionat, aveţi grijă să ca temperatura din casă să fie cu cinci grade mai mică decât temperatura ambientală. Puteţi folosi aparate de tip ventilatoare, dar doar dacă temperatura din locuinţă nu depăşeşte 32 de grade”, a explicat dr. Florin Roşu.

Acesta a spus că unul dintre cele mai importante sfaturi ce nu ar trebui ignorat ţine de consumul de lichide: măcar doi litri de apă pe zi, fără să aşteptăm apariţia senzaţiei de sete. Obligatoriu fără alcool, iar ziua, când e foarte cald, trebuie evitată şi cafeaua.

„Consumaţi legume şi fructe bogate în apă precum pepene roşu, galben, roşii, castraveţi, practic trebuie să aveţi o alimentaţie echilibrată. Există desigur şi anumite măsuri care pot fi luate dacă vrem să micşorăm temperatura din locuinţă, dar nu avem aer condiţionat. Menţineţi ferestrele expuse razelor solare închise, pentru a scădea temperatura, şi să le deschideţi doar seara târziu, noaptea sau dimineaţa devreme, pentru a schimba complet aerul”, a mai spus specialistul.

Atunci când discutăm despre copii mici şi sugari, medicul spune că nu sunt multe sfaturi extrem de specifice pentru îngrijirea acestora pe timpul caniculei, dar sunt câteva elemente de care trebuie ţinut cont.

Pentru nou-născuţi şi sugari, în general, trebuie continuată alimentaţia la cerere, ori de câte ori vor aceştia, pentru a nu se deshidrata. Pentru copiii care au trecut la diversificare, alimentaţia lor trebuie să fie la fel ca în zilele dinaintea începerea caniculei: nu e cel mai bun moment pentru a introduce un aliment nou. Şi, exact ca în cazul adulţilor, trebuie hidrataţi corespunzător cu apă, în niciun caz cu sucuri, chiar dacă sunt fără acid.

Citește mai multe pe Ziarul de Iași.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te