Beatrice Mahler: Cazurile de COVID din spitale, mult mai grave. Sunt internate familii întregi

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 27.03.2021 - 08:41
Mahler susţine că medicii se confruntă cu situaţi în care trebuie să trateze familii întregi. / Foto: digi24.ro

Managerul Institutului "Marius Nasta", Beatrice Mahler, afirmă că în secţia COVID a spitalului pe care îl conduce sunt cazuri grave de pacienţi, a căror stare se poate deteriora şi care ar putea avea nevoie în orice moment de terapie intensivă.

SHARE

Mahler susţine că medicii se confruntă cu situaţi în care trebuie să trateze familii întregi, dar şi că unii pacienţi le mărturisesc medicilor că au colegi de de serviciu care nu vor să se testeze sau, dacă se testează, nu declară boala.

"Este o presiune extrem de mare legată de pacienţii care au nevoie de asistenţă medicală, legat de cazurile care ajuns cu necesar crescut de oxigen, pacienţi pentru care trebuie în fiecare noapte să suplimentăm numărul de paturi. Noaptea trecută am avut zece paturi suplimentate, dar poate că asta nu e atât de neobişnuit pentru că am mai trăit în noiembrie.

Ce e diferit în acest moment este că pe această secţie COVID, unde avem un normativ de personal al unei secţii obişnuite, avem 10 pacienţi care ar putea în orice moment să ocupe un loc în Terapie Intensivă, unde asistăm pacienţii cu ajutorul medicilor de la Terapie Intensivă, vorbim de proceduri de ventilaţie non-invazivă, e adevărat, nu sunt pacienţi intubaţi, dar sunt pacienţi gravi, pacienţi critici şi atrag atenţia că această îngrijire noi trebuie să o facem cu un personal deficitar şi atunci nu ne mirăm de nemulţumirea care apare ca urmare a timpului scurt pe care personalul poate să îl aloce unui pacient”, a declarat Beatrice Mahler, la Digi24.

Citește și:

Singura șansă să ne batem cu al treilea val, reducerea contactelor, crede șeful Institutului Koch

Sunt cazuri de COVID mult mai grave, cu o evoluţie rapid spre deteriorare

"Din perspectiva mea şi din modul în care văd eu lucrurile, da. Pe de o parte, numărul de cazuri care sunt în spital este mare şi sunt cazuri mult mai grave, cu o evoluţie rapid spre deteriorare. Pe de altă pare, sunt foarte mulţi pacienţi şi nu vorbim de un membru al familiei, ci familii întregi. Primim telefoane, sunt cel puţin 4-5 familii pe zi care solicită ajutorul, familii cu mai mulţi membri bolnavi. Sigur, intensitatea bolii variază în cadrul aceleiaşi familii”, a adăugat ea. 
 
Mahler a catalogat COVID-19 drept "o boală vicleană, o boală extrem de nesigură şi impredictibilă ca evoluţie”.

Citește și:

Expert virolog: Virusul a scăpat din laboratorul din Wuhan. „Animalul intermediar” e omul

Mulți oameni nu vor să declare boala

Ea a atras atenţia asupra faptului că mai multe persoane i-au spus că au colegi de serviciu care s-au testat cu teste rapide, dar nu vor să declare boala, sau cunosc oameni care au simptome, dar nu vor să se testeze, ea spunând că aceste situaţii "amplifică gravitatea situaţiei pe care o trăim".
 
"Sunt convinsă că, fără să facem testarea rapidă şi rapid, nu vom reuşi să stabilizăm această creştere a numărului de cazuri”, a afirmat Mahler.
 
Ea a precizat că nu a avut pacienţi care să refuze oxigenul, însă a avut pacienţi care au cerut un anumit protocol medical, solicitând medicamente care nu se administrează în România, ei fiind refuzaţi.
 
"Nu mă aştept ca lucrurile să evolueze într-o direcţie bună", a afirmat Mahler.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te