Șpăgile din sistemul medical: ”Pentru un salariu de asistent de 7.000 lei, mi s-a cerut 10.000 €”

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 28.06.2024 - 10:15
Ce salarii au asistentii medicali Foto: Freepik.com (rol ilustrativ)

Asistenții medicali se plâng în continuare de bani puțini și condiții grele de muncă în spitale, deși salariile le-au crescut anul acesta cu până la 40%. Cei din privat sunt cei mai dezavantajați. Pe de altă parte unii susțin că se dau șpăgi în spitale pentru angajări.

SHARE

Asistenții medicali se plâng de salarii mici. Sunt însă diferențe mari între stat și privat. La stat au mai mult de muncă dar primesc bani mai mulți, iar la privat sunt plătiți mai prost.

Însă la stat, susțin unii, posturile se obțin greu. Mai mult, ar fi vorba și despre șpăgi la mijloc, iar sumele sunt incredibil de mari, de ordinul miilor de euro. 

Asistenții medicali vorbesc despre șpăgile din sistem. ”Pentru 7.000 de lei m-ar fi costat 10.000 €”

Aceste informații sunt preluate de pe o platformă de socializare unde utilizatorii îți exprimă liber opiniile în legătură cu diverse domenii de interes. 

Toată discuția a început de la un caz particular al unei asistente medicale debutante care lucrează într-o clinică privată pe un salariu de 2.400 de lei și bonuri de masă.

Citește și: 10% din medici nu își justifică salariile. Cardiolog a luat cu 150.000 lei mai mult decât a muncit

” Cum lucrează oamenii pe salariile astea mizere? Așa mici sunt peste tot salariile în privat? Îmi vine să îmi trag palme când îmi intră salariul și azi e, peste două zile nu mai e.

Mă gândesc să ăncerc să intru în sistemul public de sănătate, însă habar nu am cum voi face fata turelor având un copil mic acasă și 0 ajutor extern.

Momentan lucrez tura inversă cu soțul (schimbul 1 și 2) pentru a ne putea descurca cu dus-luat de la creșă plus zilele de îmbolnăviri. Mai avem pe cineva care vine uneori când cea mică e bolnavă și nu merge la creșă, dar de banii ăștia până și să o chem pe doamna aceasta la nevoie devine un lux pentru că practic ii dau ei în 6 ore mai mult decât câștig eu în 8 ore în acea zi. Dacă mai am și vreo zi fără plată am pus-o”, s-a plâns asistenta medicală pe platforma Reedit.

Ea cere păreri pe grup încercând să-și dea seama de nivelul salariilor din piață.

”Dacă mai sunt asistenți medicali pe aici, pe unde mai lucrați, oameni buni, pe bani cât de cât decenți, cât să nu muriți de foame? Așa de vai mama lor sunt salariile în privat? Nu am nimenit eu unde trebuie? Pe unde am mai vrut să mă duc aveau un program haotic de tip azi schimbul 1, mâine 2, poimâine 10 ore intermediar etc”, a scris femeia.

Postarea asistentei a stârnit un val de reacții negative despre sistemul de sănătate.

”Dai și tu 5-10 mii € la plic și intri la stat! Ca asistent, câștigi bine peste 5000 lei. Asta e realitatea. Eu am vrut să mă bag la CFR pe salar de 7.000 lei, m-ar fi costat 10.000 €”, a comentat cineva.

Captură Reedit

Cei din sistemul de stat se plâng de multă muncă: ”Dacă intri pe propriile puteri o să trebuiască să lucrezi pentru toți ăia intrați pe pile și bani”

Un asistent medical de la UPU al unui spital județean a povestit cum e viața acolo. Salariile sunt mai mari în privat dar și mai multă muncă.

”Da, peste tot în sistemul privat salariile sunt mizere. Eu încă nu am văzut salariu de peste 3-4.000 nicăieri în privat în această țară. O infirmieră într-un spital public câștigă mai mult decât o asistentă în privat.

Singura șansă este să intrii la un spital de stat. În majoritatea cazurilor și aici se intră destul de greu, mulți cu pile, alții cu bani (am auzit niște sume de te doare sufletul), însă sunt/mai rămân și câteva locuri pentru cei care chiar iau concursul pe bune.

Citește și: Țara care oferă asistenților medicali salarii de 4.000 €. De cinci ori mai mari decât în România

Se intră greu dar salariile cele mai mici din sistemul public sunt egale cu cele mai mari salarii din sistemul privat, deci merită să încerci. Chiar dacă ajungi în ambulator și lucrezi la 8 ore, nu în ture de 12, tot o să iei mai mulți bani decât lucrând în ture la privat, iar munca de ambulator e 99% în hârtii și pe calculator. Dacă vrei și te țin nervii poți să țintești și către secții cu sporuri mari, însă aici încep deja alte frustrări și există alte cerințe. Totul depinde de tine.

La noi au crescut salariile în urmă cu 2 luni și mai urmează o creștere luna viitoare, salariul actual pentru un asistent debutant în UPU este în jur de 4-5.000. Cu un pic de vechime și ventual un grad principal salariul ajunge la 7-8000.

Dar turele de noapte te distrug fizic și psihic (pe alte secții noapte se poate dormii, în UPU nu ai acest lux), răspunderea e extrem de mare, în prezent am vreo 10 colegi care sunt purtați prin tribunale de pacienți "americanizați" care cred că

pot să obțină niște bani gratis dacă dau în judecată spitalul, cazuri precum pacient plecat din urgență pe picioare și moare a doua zi acasă, familia da urgența în judecată, de parcă omul dacă iese din urgență iese cu garanție sau cu

imunitate la boli, alt caz de pacient din accident rutier, cu mai multe fracturi rezultate din accident, care acuza spitalul că de fapt noi i-am rupt un picior în timpul transportului și manipulării (lucru absolut imposibil, dar asta nu îl oprește să

dea în judecată), iar procesele durează ani de zile, ani în care stai stresat că nu știi cum o să judece minunății magistrați speciali ai acestei țări”, a povestit asistenta.

Pe de altă parte susține că cei fără pile muncesc mai mult decât cei cu relații și bani.

”Dacă intri pe propriile puteri o să trebuiască să lucrezi pentru toți ăia intrați pe pile și bani, că tu o să fii sigurul care chiar știe să lucreze. 

Am colegi de 30-40 de ani cu boli grave cardiovasculare apărute cel mai probabil din cauza locului de muncă (lucrul în ture combinat cu stresul mare), de când lucrez eu în acest serviciu, niciun asistent nu a ieșit la pensie de aici, au fost câțiva care s-au transferat pe alte secții sau au plecat complet din sistem, și alți câțiva decedați la 30-40 maxim 50 de ani, în general cancere.

Dai la schimb sănătatea ta pentru a o proteja pe a altora și pentru aia 6000 de lei. Depinde dacă acest troc merită sau nu pentru tine”, a explicat aceasta.

Pentru a face față cheltuielilor, mulți lucrează la stat și la privat

Pe de altă parte, sunt situații în care personalul medical lucrează la spitalele de stat și la clinicile private.

”Mătușă mea este medic și lucrează la 3 spitale diferite că să își poată permite ca mamă singură să aibă grijă de 2 copii și să dea ratele la un apartament în bucurești.

Două sunt private și unul e de stat”, scrie cineva pe grup.

”Deci din păcate, singura opțiune viabilă cred că este să pleci din țară..”, este o părere a cuiva pe rețeaua de socializare.

”Am cunoștinte care lucrează și la stat și la privat. La stat e multă muncă și nu prea depășești 5000 de lei. La privat e și mai mult de muncă și nu prea depășești 3500 și asta cu un program foarte haotic.

Încearcă să te reprofilezi, de mărit slabe șanse să se mărească curând, pentru că unii sunt mulțumiți cu atât și cei nemulțumiți nu sunt suficient de închegați încât să lupte pe un front comun”, mai scrie cineva. 

”Recomand cu drag Germania dacă sunteți dispuși să învățați limba germană, cu condiția să alegeți un oraș mai mic, maxim 200-300k locuitori ca să nu plătiți mult pe chirie. În orașul în care stau eu un apartament cu 3 camere e €700-1000 cu unele facturi incluse și dacă aduceți în casă €4000-5000 o să vă descurcați lejer. La restul lucrurilor prețurile nu sunt cu mult mai mari decât în România”, este una dintre părerile împărtățite pe grup.

”Confirm, se caută mult și pentru Franța. Lucrez în domeniul recrutării medicale + paramedicale de 9 ani. Salarii destul de mari, am avut și oferte la 2500-2700€ net + cazare gratuită. Pentru prima experiență, cel mai fain e la băile termale, salarii mari, cazare gratuită pe toată perioada contractului (sezonul durează între 8 și 10 luni pe an). Dacă ești interesat sau vrei ani multe informații, poți să-mi trimiți mesaj în privat”, mai arată cineva.

Cât au crescut salariile din sănătate în 2024

Newsweek a scris despre creșerea salariilor celor din sănătate, obținute după protestele de la începutul anului.

Sunt creșteri de până la 40% pentru asistenți medicali, 30% pentru infirmieri și 45% pentru brancardieri și îngrijitori.

Ianuarie 2024 – 5% raportat la salariul din decembrie 2023
Martie 2024 – 22,5% raportat la salariul din decembrie 2023
Iunie 2024 – 40% raportat la salariul din decembrie 2023
 
Dar și medicii au primit majorări salariale.
De exemplu, un medici primar care în decembrie 2023 avea un salariu de 15.565 de lei, în iunie 2024 primește 17.588 lei.

Un farmacist care avea salariul de 6910 lei în decembrie 2023, în iunie 2024 va avea 8.637 de lei, se arată într-un calcul al Federației Sanitas.

Citește și: Cine sunt angajații români care primesc 2.500 lei în plus la salariu? E o creștere de 25%

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te