100 de familii cu doi, trei sau patru membri, internate la Spitalul de Infecțioase din Iași cu COVID

DE Alexandru Pop | Actualizat: 27.08.2020 - 10:40
Spitalul de Boli Infecțioase din Iași/FOTO: ziaruldeiasi.ro

"Avem familii internate aici. Mulţi dintre ieşeni sunt însă părinţi ai căror copii trebuie să înceapă şcoala", a spus Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iași.

SHARE

„Au fost 100 de pacienţi cu vârste sub 18 ani şi am avut până acum 100 de decese, din care 87 au fost ieşeni. Am îngrijit 100 de familii cu doi şi până la patru membri bolnavi”, a spus Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Sfânta Parascheva. Bilanţul arată că numărul total de pacienţi trataţi de COVID este de 2074, din Iaşi, dar şi din judeţele Moldovei. La aceştia se adaugă 300 de pacienţi care au fost internaţi în spitalele suport şi care au trecut înainte prin triajul Spitalului de Boli Infecţioase: “În prezent avem cinci zone de focar instituţionalizat (căminele de bătrâni şi centrele de plasament – n.r.), asta după numărul de pacienţi internaţi la noi, care este de aproximativ 60-70 de persoane, toate cu comorbidităţi “.

Continuarea, în Ziarul de Iași.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te